Sărbători pascale sărbătorite la nivelul întregii ţări într-un climat de linişte

Pentru siguranţa publică a cetăţenilor, în perioada Sfintelor Sărbători de Paşte, poliţiştii au fost prezenţi, atât în zona lăcaşurilor de cult, mânăstirilor şi bisericilor din ţară, cât şi în alte zone cu potenţial criminogen cu echipaje special constituite, în vederea evitării oricăror evenimente nedorite. Totodată, în aceleaşi zone, fluidizarea traficului a fost asigurată de poliţiştii de la rutieră. Echipajele de intervenţie au gestionat corespunzător situaţiile de natură să afecteze siguranţa credincioşilor. Măsurile luate de cei aproximativ 20.000 de poliţişti, dintre care peste 11.000 de ordine publică, 2.656 de poliţie rutieră, 2.331 de investigaţii criminale, peste 1.350 de poliţie transporturi, aproape 500 de la investigarea fraudelor, restul poliţiştilor fiind de la alte structuri, care au acţionat zilnic pentru păstrarea ordinii şi siguranţei publice, apărarea patrimoniului public şi privat, siguranţa rutieră şi a transporturilor feroviare, au făcut ca toţi românii să se bucure în linişte de celebrarea Învierii Domnului. Urmare acestor măsuri, conform statisticilor Poliţiei, anul 2011 şi acest an poate fi considerat unul dintre cele mai „liniştite” în ceea ce priveşte evenimentele grave săvârşite în această perioadă. Sărbătorirea tradiţiilor creştine în siguranţă s-a datorat însă şi cetăţenilor, care au înţeles necesitatea adoptării unei conduite corecte în această perioadă de bucurie şi înălţare sufletească.În perioada premergătoare şi în noaptea de Înviere nu au fost înregistrate evenimente deosebite, iar infracţiunile săvârşite cu violenţă şi cele de natură judiciară au fost cu mult reduse datorită prezenţei poliţiştilor.Astfel, numărul infracţiunilor de tâlhărie a scăzut cu 23,8 %, al infracţiunilor de omor a scăzut cu 33,33 %, iar tentativa de omor cu 60%. Poliţiştii au desfăşurat activităţi specifice, în urma cărora au constatat 851 de infracţiuni, dintre care 522 în flagrant, fiind depistaţi totodată 741 suspecţi de infracţiuni. Dintre aceştia, 49 au fost reţinuţi, iar 67 erau urmăriţi la nivel naţional şi internaţional în temeiul legii.De asemenea, poliţiştii au aplicat 14.615 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 2.873.349 de lei şi au confiscat bunuri în valoare de aproximativ 204.895 lei.I.G.P.R. – Centrul de Informare şi Relaţii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Misiuni de asistență medicală: 1.674. Citiți aici

28 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.022 evenimente gestionate de efectivele MAI. Citiți aici

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut