Şase cetăţeni afro-asiatici reţinuţi la frontiera cu Ungaria

Poliţiştii de frontieră sătmăreni au reţinut la câţiva metri de frontiera cu Ungaria şase cetăţeni afro-asiatici care încercau să iasă ilegal din România pentru a ajunge în vestul Europei. Trei dintre ei sunt la a doua tentativă de trecere ilegală a frontierei româno-maghiare.În dimineaţa acestei zile, în jurul orei 05.30, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Berveni, în timp ce se aflau în misiune de supraveghere a frontierei de stat, au observat, pe direcţia localităţii Oar, un grup de persoane care se deplasa pe jos spre teritoriul statului vecin. Imediat lucrătorii noştri au acţionat pentru reţinerea grupului, format din sase persoane de sex masculin, de origine afro-asiatică. Barbatii au fost conduşi la sediul IJPF Satu Mare pentru cercetări.Din primele verificări s-a stabilit că doi dintre cetăţeni sunt din India, iar patru din Pakistan, sunt cu toţii solicitanţi ai statutului de azilant în ţara noastră şi au vârste cuprinse între 20 şi 30 de ani. Trei dintre ei nu sunt la prima tentativă de acest fel. În cursul acestui an au mai încercat să iasă ilegal din România spre Ungaria, doi fiind reţinuţi de autorităţile de frontieră în zona de competenţă a IJPF Bihor, iar al treilea de către poliţiştii de frontieră de la SPF Carei. Cu speranţa că vor ajunge într-o ţară din vestul Europei şi-şi vor găsi acolo un loc de muncă, în cursul zilei de ieri, 14 august, cei şase cetăţeni afro-asiatici au ajuns în municipiul Satu Mare cu trenul, au luat un taxi până în centrul orasului, iar la lăsarea serii au pornit, pe jos, pe malul stâng al râului Someş şi, folosindu-se de acoperirile din teren (vegetaţie înaltă) au încercat să treacă ilegal din România în Ungaria, în dreptul localităţii Oar. La aproximativ 50 de metri de linia de frontieră au fost reţinuţi de poliţiştii de frontieră de la SPF Berveni.Celor şase cetăţeni le-au fost întocmite acte premergătoare începerii urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la ieşirea din ţară prin trecere ilegală a frontierei de stat. Cercetările în acest caz sunt continuate de către poliţiştii de frontieră sătmăreni, la finalizare urmând a fi prezentaţi procurorului, în vederea luării măsurilor legale ce se impunIGPF – Biroul de Presă


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut