Ședința Comisiei Tehnice Centrale pentru coordonarea activităților de organizare a Referendumului

Joi, 4 octombrie a.c., la sediul MAI, a avut loc ședința Comisiei Tehnice Centrale pentru coordonarea activităților de organizare a Referendumului național pentru revizuirea Constituției din zilele de 6 şi 7 octombrie 2018.La ședința condusă de ministrul afacerilor interne, Carmen Dan, în calitate de președinte al Comisiei, au fost prezenți și vicepreședintele Autorității Electorale Permanente, Marian Muhuleț, secretarul general al Ministerului Educației Naționale, Dănuț Chican, precum și secretari de stat MAI și alți reprezentanți ai autorităților cu atribuții în organizarea referendumului. Redăm în continuare intervenția ministrului afacerilor interne, Carmen Daniela DAN:“Mai sunt două zile până la Referendumul pentru revizuirea Constituției și vreau să analizăm stadiul îndeplinirii măsurilor din calendarul organizatoric.De la ultima noastră întâlnire, au avut loc o serie de activități, cele mai importante fiind următoarele:- au fost tipărite peste 21 de milioane de buletine de vot (mai exact 21.099.107), 95.570 de ștampile cu mențiunea ”VOTAT” și peste 19,4 milioane de timbre autocolante, toate necesare desfășurării referendumului.- Materialele destinate votului au fost repartizate deja către Ministerul Afacerilor Externe și către Instituțiile Prefectului- La acest moment toate Instituțiile Prefectului au luat deja măsuri pentru depozitarea acestor materiale și pentru asigurarea pazei până la distribuirea lor către secțiile de votare.Știu că fiecare Prefectură a stabilit un grafic de distribuire a buletinelor de vot și a celorlalte materiale necesare desfășurării referendumului.De asemenea, au fost confecționate ștampilele de control ale secțiilor de votare, acestea urmând a fi predate președinților birourilor electorale ale secțiilor de votare și au fost achiziționate celelalte materiale consumabile necesare desfășurării referendumului.Tot în zona de responsabilitate a Ministerului Afacerilor Interne este și componenta de asigurare a măsurilor de ordine publică pentru desfășurarea în bune condiții a acestui Referendum. Vă informez că la nivel național sunt organizate 18.662 de secții de votare.(…)Știu că este un efort foarte mare pentru structurile de ordine publică și vreau să asigur pe toți cei implicați în acest proces că aceste ore suplimentare vor fi plătite, așa cum prevede legea pentru desfășurarea serviciului în zilele libere.(…)Mă adresez acum prefecților și membrilor comisiilor tehnice județene:Din raportările primite de la nivelul județelor, știu că pregătirile pentru desfășurarea referendumului se derulează în termenele stabilite de Calendarul aprobat prin hotărârea de Guvern. Îmi doresc aceeași rigurozitate și pentru zilele ce urmează!Din punct de vedere al cheltuielilor organizatorice – la precedenta ședință Prefectura Capitalei a solicitat o suplimentare a bugetului și știu că s-a majorat deja bugetul instituției Prefectului municipiului București cu 516 mii de lei.Dacă mai sunt solicitări de acest fel, vă rog să transmiteți motivat, în scris, către MAI.Biroul Electoral Central a adoptat o serie de hotărâri în aplicarea legii, pentru buna desfășurare a activității.Vreau ca toată lumea să fie la curent cu aceste reglementări ale BEC, dar și cele ale AEP, pentru a le putea pune în aplicare corect și pentru a răspunde tuturor exigențelor pe care acest proces electoral le implică.Pentru următoarele zile urmează câteva activități importante prevăzute în programul calendaristic adoptat de Guvern și vreau să ne asigurăm că toate acestea sunt tratate cu maximă seriozitate.Ca de obicei, în astfel de situații, în zilele de sâmbătă și duminică atât eu, cât și secretarii de stat vom fi la minister, în legătură permanentă cu dumneavoastră, pentru a putea asigura cu operativitate sprijinirea acțiunilor dumneavoastră.Vă rog să ne semnalați imediat problemele cu care vă confruntați, pentru a le putea remedia și a asigura desfășurarea în deplină legalitate a acestui referendum.De la sediul ministerului, în zilele de 6 și 7 octombrie, zilele în care sunt deschise urnele de vot, vor fi făcute comunicări periodice referitoare la activitățile desfășurate la nivel național de către structurile MAI.”


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

RAIL ACTION DAY–Active Shield. Detalii aici

Persoane dispărute sau urmărite, depistate de polițiști. Citiți mai mult

Cooperare polițienească pentru combaterea criminalității. Detalii aici

Update – percheziții domiciliare la persoane bănuite de înșelăciune și operațiuni financiare frauduloase – smishing. Detalii aici

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant, în ultimele 24 de ore, 207 autori de infracțiuni. Detalii aici

25 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate peste 22.500 de verificări, detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 637 de permise de conducere. Detalii aici

Sediu nou pentru polițiștii din Vama Veche. Detalii aici

Forțe suplimentare pe litoral pentru siguranța cetățenilor în sezonul estival 2024. Detalii aici

Sari la conținut