Şedinţa extraordinară a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă

Astăzi, 14 septembrie a.c., la sediul Ministerului Administraţiei şi Internelor, sub coordonarea secretarului de stat pentru Relaţia cu Instituţiile Prefectului, Mihai CAPRĂ, a avut loc şedinţa extraordinară a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă. Întrunirea a fost organizată ca urmare a solicitării Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii (M.T.I.) şi a Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţii Nucleare, în cadrul acesteia fiind analizate aspecte din domeniul de responsabilitate al celor două instituţii.Astfel, în cadrul şedinţei a fost analizată situaţia deosebită determinată de scăderea cotelor fluviului Dunărea, fiind prezentate propuneri în vederea înlăturării stărilor de risc.Secretarul general adjunct al Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii (M.T.I.), Mircea STAICU, a prezentat situaţia creată ca urmare a scăderii debitelor fluviului, subliniind necesitatea luării unor măsuri urgente pentru deblocarea celor 257 de nave de pe Dunăre şi reluarea traficului pe fluviu.În acest sens, reprezentantul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii a solicitat alocarea, în baza unei Hotărâri de Guvern, a aproximativ 4 milioane de lei, sumă care să fie utilizată pentru înlăturarea stării de risc determinată de scăderea cotelor Dunării.Totodată, s-a stabilit ca, în perioada următoare, la nivelul M.T.I., să fie constituită o celulă de criză, din care să facă parte specialişti ai structurilor care au competenţe în gestionarea situaţiei create.De asemenea, s-a stabilit ca, în cel mai scurt timp, aspectele analizate la nivelul Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă să fie prezentate Guvernului României. În cadrul aceleiaşi şedinţe, au fost prezentate cerinţele Consiliului Europei din 24-25 martie 2011 cu privire la efectuarea testelor de stres la centralele nuclearo-electrice amplasate în statele membre ale Uniunii Europene şi a cadrului general în care s-au aplicat aceste reglementări la C.N.E. Cernavodă, fiind prezentat, totodată, şi „Raportul preliminar de reevaluare a limitelor de securitate nucleare la CNE Cernavodă (Stress Test)” Imagini video şedinţa extraordinară a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut