Ședinţă la Galați a comandamentului judeţean de iarnă condusă de secretarul de stat Constantin Cătălin Chiper

Secretarul de stat Constantin Cătălin Chiper s-a aflat joi, 24 octombrie a.c., la Galaţi, unde a condus şedinţa comandamentului judeţean de iarnă. Întâlnirea a avut loc la sediul Prefecturii Galaţi şi a vizat stadiul pregătirilor pentru iarnă, concentrându-se asupra planului de măsuri necesar a fi aplicat pe durata sezonului rece, pentru menţinerea în condiţii optime a căilor de comunicaţie şi asigurarea utilităţilor publice.Cu această ocazie, secretarul de stat Constantin Cătălin Chiper a solicitat autorităţilor judeţene urgentarea finalizării procedurilor de desemnare a societăţilor care vor asigura deszăpezirea drumurilor naţionale şi a celor judeţene. De asemenea, oficialul M.A.I. le-a cerut autorităţilor locale să acorde o atenţie deosebită asigurării stocurilor de carburanţi, precum şi echipamentelor, respectiv materialelor necesare intervenţiei în cazul apariţiei unor fenomene meteorologice critice.Constantin Cătălin Chiper a precizat că, din punct de vedere al pregătirilor de iarnă, autorităţile trebuie să corijeze aspectele negative întâmpinate în iarna trecută, în lucrările de deszăpezire.Secretarul de stat a solicitat structurilor M.A.I. fermitate în aplicarea legii şi a dispus luarea măsurilor legale în cazul persoanelor ce nu respectă restricţiile rutiere. Totodată, oficialul MAI a cerut autorităţilor locale operativitate în ceea ce priveşte luarea deciziilor referitoare la închiderea segmentelor de drum cu risc la înzăpezire, ce pot periclita viaţa participanţilor la trafic.În acest context, secretarul de stat Constantin Cătălin Chiper a subliniat faptul că prioritară este viaţa oamenilor şi a solicitat măsuri preventive eficiente în cazul persoanelor ce necesită asistenţă, precum cei care au nevoie de dializă, a celor cu dizabilităţi, a gravidelor şi a vârstnicilor care necesită supraveghere permanentă.Totodată, oficialul M.A.I. a atras atenţia asupra importanţei cooperării între structurile Ministerului Afacerilor Interne cu responsabilităţi în gestionarea situaţiilor de urgenţă şi celelalte autorităţi ale statului, dar şi a informării populaţiei cu privire la măsurile ce trebuie luate pentru evitarea unor situaţii nedorite.În cadrul întâlnirii a fost apreciată buna comunicare şi cooperare instituţională în situaţiile critice, fiind evidenţiată colaborarea autorităţilor publice locale cu furnizorul de energie electrică.Oficialul MAI a precizat că astfel de şedinţe se desfăşoară în toate judeţele ţării, în scopul analizării stadiului în care se află pregătirile pentru iarnă.La şedinţa comandamentului judeţean de iarnă au mai participat inspectorul general al I.G.S.U., colonel Ion Burlui şi prefectul judeţului Galaţi, Emanoil Cătălin Bocăneanu.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut