Şeful Departamentului Schengen, Afaceri Europene şi Relaţii Internaţionale din MAI la cel de-al XV-lea Congres European de Poliţie

Şeful Departamentului Schengen, Afaceri Europene şi Relaţii Internaţionale din cadrul M.A.I., chestor şef de poliţie Marian Tutilescu, participă, în perioada 14-15 februarie a.c., la cel de-al XV-lea Congres European de Poliţie, care se desfăşoară la Berlin. La acest eveniment, care are ca temă principală de dezbatere „Reţeaua de securitate: terorismul”, sunt prezenţi înalţi reprezentanţi din cadrul Comisiei Europene, agenţiilor europene de aplicare a legii, ministerelor de interne şi de justiţie, precum şi experţi din peste 50 de state. În marja congresului, se desfăşoară o sesiune specială, dedicată extinderii Spaţiului Schengen, ocazie cu care partea română şi cea partea bulgară prezintă eforturile întreprinse de cele două state pentru aderare. Sesiunea va fi prezidată de către domnul Hans – Peter UHL, membru al Bundestag-ului german şi purtător de cuvânt pe politici interne al fracţiunii parlamentare CDU/CSU, domnia sa promovând ideea unei aderări cât mai rapide a României la Spaţiul Schengen. Oficialul german a vizitat România în luna aprilie 2011, ocazie cu care a constatat la faţa locului modul în care ţara noastră asigură frontierele externe ale UE.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Misiuni de asistență medicală: 1.674. Citiți aici

28 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.022 evenimente gestionate de efectivele MAI. Citiți aici

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut