Şeful Departamentului Schengen, Afaceri Europene şi Relaţii Internaţionale, Marian Tutilescu, a avut o întâlnire de lucru cu şeful Unităţii Politice de Protecţie Civilă, Prevenire, Pregăti

Şeful Departamentului Schengen, Afaceri Europene şi Relaţii Internaţionale, chestor şef de poliţie Marian Tutilescu, a avut astăzi, 10 mai a.c., la sediul M.A.I., o întâlnire de lucru cu şeful Unităţii Politice de Protecţie Civilă, Prevenire, Pregătire şi Reducerea Riscului la Dezastre (DG ECHO) din cadrul Comisiei Europene, Hans Das.În cadrul întâlnirii au fost discutate aspecte legate de obiectivele proiectului de Decizie a Parlamentului European şi Consiliului privind Mecanismul de Protecţie Civilă al Uniunii Europene, precum şi rolul României în cadrul acestui proiect, în special în ceea ce priveşte partea legislativă.Chestorul şef de poliţie Marian Tutilescu a reafirmat sprijinul pe care România l-a acordat şi, la rândul ei, l-a primit din partea Comisiei Europene şi a statelor membre în materie de protecţie civilă. De asemenea, oficialul M.A.I. a menţionat intenţia ţării noastre de a deveni un partener mai activ în cadrul cooperării în acest domeniu.Şeful Departamentului Schengen, Afaceri Europene şi Relaţii Internaţionale l-a asigurat pe reprezentantul Comisiei Europene de disponibilitatea părţii române de a susţine proiectul legislativ propus de Comisia Europeană, inclusiv în perspectiva viitorului Consiliu Justiţie şi Afaceri Interne din 7-8 iunie 2012, punctând însă câteva priorităţi pe care România le doreşte promovate în textul viitoarei Decizii privind Mecanismul de Protecţie Civilă al Uniunii.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Misiuni de asistență medicală: 1.674. Citiți aici

28 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.022 evenimente gestionate de efectivele MAI. Citiți aici

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut