Seminar/Vizită de studiu a cursanţilor Centrului de Înalte Studii al Ministerului de Interne din Franţa

Lucrările seminarului organizat de Ministerul Administraţiei şi Internelor, la solicitarea Centrului de Înalte Studii al Ministerului de Interne din Franţa (CHEMI), având ca teme de dezbatere securitatea şi ordinea publică, au fost deschise marţi, 31 ianuarie a.c., de ministrul Traian Igaş.Seminarul reuneşte, în perioada 30 ianuarie – 2 februarie a.c., la sediul Ministerului Administraţiei şi Internelor, cursanţii programului anual al Centrului de Înalte Studii al Ministerului de Interne din Franţa (CHEMI) 2011-2012, respectiv comisari de divizie, cadre de conducere din cadrul jandarmeriei şi pompierilor, administratori civili şi teritoriali din Franţa, un reprezentant al jandarmeriei algeriene, precum şi un poliţist român. Pe agenda evenimentului sunt incluse subiecte referitoare la securitate, ordine publică şi administraţie.Evenimentul s-a desfăşurat în prezenta Excelenţei Sale, Ambasadorul Franţei la Bucureşti, Henri Paul, directorul CHEMI, Jean-Martin Jaspers, şeful Departamentului Schengen, Afaceri Europene şi Relaţii Internaţionale din cadrul M.A.I., chestor şef de poliţie Marian Tutilescu.Cu acest prilej, ministrul Traian Igaş şi-a exprimat convingerea că vizita de studiu pe care reprezentanţii CHEMI o efectuează în România va facilita cunoaşterea activităţilor pe care Ministerul Administraţiei şi Internelor le desfăşoară atât în domeniul ordinii şi siguranţei publice, cît şi al administraţiei.Ministrul Administraţiei şi Internelor a subliniat rezultatele bune obţinute in cadrul cooperării operative cu partenerii francezi, apreciind contribuţia poliţiştilor români detaşaţi în Franţa la reducerea infracţionalităţii comise de unii cetăţeni români pe teritoriul francez.De asemenea, ministrul Traian Igaş a reiterat necesitatea continuării cooperării internaţionale pentru combaterea criminalităţii, menţionând că, prin eforturi comune, se poate asigura liniştea cetăţenilor europeni. Imagini video


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut