Sfaturi utile pentru siguranţa traficului rutier

În contextul prognozei pentru perioada următoare, în care se anticipează precipitaţii mixte şi condiţii de formare a poleiului, Direcţia Rutieră din Inspectoratul General al Poliţiei Române le recomandă conducătorilor de vehicule să circule cu viteză adaptată condiţiilor meteo-rutiere şi să respecte regulile de circulaţie. Potrivit prognozei meteorologice emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie, pentru perioada 13 – 19 ianuarie, se vor semnala precipitaţii mixte şi vor fi condiţii de formare a poleiului cu precădere în Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania şi nordul Moldovei şi pe arii restrânse în celelalte regiuni. De asemenea, vântul va prezenta intensificări în zonele de munte şi în Banat, iar în zonele joase se va semnala ceaţă asociată cu depunere de chiciură.În aceste condiţii, pentru a preîntâmpina producerea unor evenimente rutiere nedorite, Poliţia Română recomandă conducătorilor de autovehicule: să reducă viteza de deplasare, în condiţiile unui carosabil acoperit cu polei, gheaţă, zapadă bătătorită sau mâzgă şi să circule cu o viteză de maximum 30km/h în localităţi şi 50km/h în afara acestora; să păstreze în mers o distanţă suficient de mare faţă de vehiculul din faţă, pentru a putea opri în condiţii de siguranţă; să-şi asigure o bună vizibilitate curăţând parbrizul, luneta şi geamurile laterale ale autovehiculului şi să asigure buna funcţionare a ştergătoarelor de parbriz şi a sistemului de climatizare şi dezaburire; să echipeze autovehiculul cu pneuri corespunzătoare sezonului rece; să nu frâneze sau să vireze brusc şi să folosească cu precădere frâna de motor; să respecte semnalizarea rutieră, precum şi semnalele şi indicaţiile agenţilor de politie rutiera.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut