SINTEZĂprivind situaţia creată de căderile de zăpadă şi fenomenele meteorologice periculoase la data de 16.12.2009, ora 06.00I. FORŢE ŞI MIJLOACE PARTICIPANTE Pentru îndeplinirea misiunilor operative structurile MAI au intervenit cu un efectiv de 4105 poliţişti, 75 jandarmi, 433 personal de intervenţie din cadrul serviciilor profesioniste pentru situaţii de urgenţă cu un total de 1731 mijloace de intervenţieII. SITUAŢIA GENERALĂ• În data de 15 decembrie s-au înregistrat precipitaţii sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare în toate regiunile, în special în sudul şi estul ţării, precum şi la munte unde cantităţile de precipitaţii au depaşit local 20…25 l/mp, iar vântul a prezentat intensificări susţinute viscolind zăpada.• La această oră se menţine „Codul Galben” în 31 judeţe. • Circulaţia rutieră s-a desfăşurat cu dificultate din cauza carosabilului umed, stratului de zăpadă şi intensificărilor vântului.• În cursul zilei de 15.12.2009, Aeroporturile Craiova şi Timişoara au fost închise temporar pentru deszăpezirea pistelor. Pe toate aeroporturile operarea se execută în funcţie de nivelul de autorizare al operatorului aerian, în condiţiile unei piste cu zăpadă/polei sau umede, condiţii dificile de frânare şi vizibilitate reduse.• A fost închisă temporar, în cursul zilei de 15.12.2009, navigaţia pe Bara şi Canalul Sulina, din cauza vântului puternic. În data de 16.12.2009, începând cu ora 06.00 navigaţia pe Bara şi Canalul Sulina au fost închise din nou ca urmare a vântului puternic.III. SITUAŢIA EFECTELOR PRODUSE ÎN JUDEŢELE AFECTATE1. DRUMURI CU CIRCULAŢIA ÎNTRERUPTĂ:a) Autostrăzi: începând cu ora 19:00, traficul rutier pe autostrada A2 Bucureşti – Cernavodă a fost întrerupt în ambele sensuri între Bucureşti şi Drajna, în vederea împrăştierii materialului antiderapant. Pe segmentul respectiv s-a format polei.b) Drumuri Naţionale: ca urmare a condiţiilor meteo nefavorabile a fost întreruptă circulaţia pe 19 drumuri naţionale din 9 judeţe (Vrancea 6, Buzău 5, Brăila 1, Ialomiţa 2, Covasna 1, Mehedinţi 1, Ilfov 1, Prahova 1, Tulcea 1). Pe DN 2, între localitatea Cotorca, jud. Ialomiţa şi Municipiul Buzău, pe o distanţă de aprox. 10 km., sunt blocate câteva sute de autovehicule de circa 10-11 ore. c) Drumuri Judeţene: ca urmare a condiţiilor meteo nefavorabile a fost întreruptă circulaţia pe 38 drumuri judeţene din 6 judeţe (Buzău 14, Galaţi 7, Prahova 7, Brăila 1, Hunedoara 2, Ialomiţa 1, Mehedinţi 1, Timiş 1, Cluj 1, Teleorman 1, Vrancea 2)Cele mai afectate judeţe în ceea ce priveşte blocarea circulaţiei rutiere au fost Vrancea, Buzău, Prahova, Ialomiţa, Brăila şi Galaţi.2. SITUAŢIA ACCIDENTELOR CAUZATE DE CONDIŢIILE METEOROLOGICE (ZĂPADĂ, POLEI)- 35 accidente de circulaţie din care câte 2 în judeţele AB, BC, BT, HD, IS, PH, VL şi VN. Câte 1 în judeţele AR, AG, BZ, DB, MS, OT, SV, TM, VS. În Bucureşti s-au produs 10 accidente.- La data de 16.12.2009, orele 0.30 pe DC 41 între localităţile Băleni-Comăţelu a avut loc un accident de muncă pe timpul împrăştierii de material antiderapant soldat cu decesul numitului Negoescu Petre de 33 ani. Acesta a fost lovit accidental de limitatorul de înălţime în timp ce se afla în bena autobasculantei.3. SITUAŢIA TRANSPORTURILOR FEROVIARE• Începând cu orele 19.30, în urma opririi alimentării cu energie electrică în linia de contact, staţionării voluntare şi unor defecţiuni produse la locomotive, pe tronsonul Fundulea-Ciulniţa au fost oprite sau blocate 3 trenuri rapide, 3 trenuri accelerate şi 6 trenuri personale în care se aflau aproximativ 1120 călători. Au fost luate măsuri pentru alimentarea cu energie electrică a liniei de contact, înlocuirea locomotivelor şi reluarea circulaţiei trenurilor începând cu orele 23.58. La ora 06.00 mai erau blocate 4 trenuri ca urmare a unor defecţiuni ale locomotivelor, restul reluându-şi circulaţia.• La data de 15.12.2009 în jurul orelor 18,00 s-a dispus închiderea firului 1 de circulaţie pe calea ferată pe tronsonul Făurei-Buzău în urma constatării fisurării unei şine la km 163+890, datorată condiţiilor atmosferice. Acesta s-a redeschis circulaţiei la ora 01.00.4. ALTE SITUAŢIIa) Localităţi afectate ca urmare a întreruperii furnizării energiei electrice: 305 localităţi din 16 judeţe. Cele mai multe localităţi nealimentate cu energie electrică s-au înregistrat în judeţele Călăraşi (96) şi Vâlcea (46), TELEORMAN (43), IALOMIŢA (44).IV. MĂSURI ÎNTREPRINSE DE CĂTRE STRUCTURILE M.A.I.- A fost verificat în teren nivelului de echipare a TIR-urilor în trafic şi s-a interzis intrărea în zonele cu risc de derapaj.- Au fost intensificate acţiunile poliţiei rutiere pentru decongestionarea şi fluidizarea traficului rutier, restricţionarea în zonele închise circulaţiei şi redirecţionarea pe trasee alternative. De asemenea, lucrătorii poliţiei rutiere au acţionat cu operativitate pentru cercetarea şi soluţionarea accidentelor de circulaţie produse pe fondul condiţiilor meteo nefavorabile.- Poliţiştii au aplicat un număr de 450 de sancţiuni din care 7 administratorilor drumurilor şi 443 conducătorilor auto, în valoare de 96670 LEI.- IPJ Galaţi a acţionat pentru aplicarea prevederilor Ordinului prefectului judeţului Galaţi, nr. 533 din 15.12.2009 privind stabilirea unor măsuri de restricţionare a circulaţiei pe drumurile publice în judeţul Galaţi în perioada 15.12.2009, ora 22.00-16.12.2009, ora 06.00. În acest sens au fost oprite şi întoarse din drum toate autovehiculele care părăsesc raza localităţilor de pe cuprinsul judeţului Galaţi, cu excepţia autovehiculelor din subordinea MAI, ale IJSU şi cele aflate în dotarea staţiilor de ambulanţă. La data de 16.12.2009, ora 04.00, prefectul judeţului Galaţi a comunicat telefonic că aceste măsuri de restricţionare a circulaţiei, vor fi prelungite până pe data de 16.12.2009, ora 12.00, cu evaluare a situaţiei din 2 în 2 ore. De asemenea, IJPF Galaţi a pus în aplicare prevederile hotărârii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă privind restricţionarea intrării în ţară a tuturor autovehiculelor care nu sunt echipate corespunzător.V. PROGNOZA METEO PENTRU PERIOADA URMĂTOAREÎn intervalul 16.12 ora 08 – 17.12 ora 08, în ţară, vremea se va menţine închisă şi rece şi va ninge în majoritatea regiunilor. În cursul zilei, în mare parte din Dobrogea vor predomina ploile, iar în sud-estul Munteniei precipitaţiile vor fi mixte şi se va forma polei. În sud-estul ţării, cantităţile de apă vor depăşi izolat 20…25 l/mp., iar vântul va continua să prezinte intensificări, viscolind şi troienind zăpada. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între -7 si 3 grade, iar cele minime între – 10 si 0 grade. În Bucureşti, în acelaşi interval, vremea se va menţine închisă şi rece. Îndeosebi in prima parte a zilei, va mai ninge viscolit. Temperatura maximă va fi de -3 … -2 grade, iar cea minimă de – 6 … – 5 grade.