Sinteza evenimentelor la frontieră în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, poliţiştii de frontieră au desfăşurat activităţi specifice în zona de competenţă care au vizat supravegherea şi controlul frontierei de stat, prevenirea şi combaterea migraţiei ilegale şi infracţionalităţii transfrontaliere. Principalele evenimente înregistrate: Frontiera cu Serbia:16 migranţi reţinuţi la frontiera de vestPoliţiştii de frontieră din cadrul Sectoarelor Poliţiei de Frontieră Lunga şi Sânnicolau Mare, judeţul Timiş, au depistat în zona de competenţă, cu ajutorul sistemului de supraveghere a frontierei, şaisprezece persoane care încercau să intre fraudulos în România prin trecerea ilegală a frontierei, pe jos, din Serbia.Imediat s-a procedat la reţinerea şi conducerea persoanelor în cauză la sectoarele poliţiei de frontieră pentru cercetări, ocazie cu care s-a stabilit că sunt cetăţeni din Tunisia, Algeria, Libia, Liban, Pakistan şi Afganistan, cu vârste cuprinse între 19 şi 37 de ani şi intenţionau să ajungă în Spaţiul Schengen. Poliţiştii de frontieră au întocmit celor şaisprezece bărbaţi actele premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere ilegală a frontierei de stat.Persoană de contact: Subinspector de poliţie Maghiar Iasmina – tel.0256-306340, 0746125168 Frontiera cu Bulgaria: Armă cu aer comprimat descoperită la Calafat Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Calafat, judeţul Dolj, au depistat, pe sensul de intrare în ţară, o armă cu aer comprimat pe care o persoană de sex masculin, cetăţean polonez, intenţiona să o introducă ilegal în România, neposedând documente de achiziţionare sau autorizare a deţinerii. Lucrătorii noştri au întocmit persoanei în cauză dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de contrabandă calificată şi de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, iar arma cu aer comprimat a fost reţinută în vederea expertizării şi continuării cercetărilor.Comercializare de peşte fără documente legale Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Olteniţa, judeţul Călăraşi, au desfăşurat o acţiune specifică pe linia combaterii braconajului piscicol, ocazie cu care au depistat o persoană de sex masculin, cetăţean român, care comercializa peşte fără a deţine documente legale.Persoanei în cauză i s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere şi comercializare a peştelui fără documente legale.La volan cu document falsPoliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Piscu Vechi, judeţul Olt, au depistat în zona de competenţă, o persoană de sex masculin, cetăţean român, care conducea un autovehicul marca Iveco având talonul pentru inspecţie tehnică periodică fals, motiv pentru care i-au întocmit persoanei în cauză acte premergătoare de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals.Persoana de contact: Subinspector de poliţie Coman Bogdan, tel: 0766539830 Frontiera cu Republica Ungaria: Minoră ascunsă, depistată la frontierăPoliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Vărşand – jud. Arad, au descoperit o persoană de sex feminin, în vârstă de 12 ani, ascunsă pe bancheta din spate a unui autoturism, printre bagaje şi acoperită cu o pătură de mama ei pentru a o scoate ilegal din ţară, întrucât nu avea acordul tatălui minorei.În cauză s-au întocmit actele premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei şi complicitate la tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, la finalizare urmand a fi luate masurile legale ce se impun.Persoană de contact: Comisar şef de poliţie Lazăr Dan, tel : 0744.82.83.41Garda de Coastă:Încălţăminte susceptibilă a fi contrafăcutăPoliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au acţionat pe linia prevenirii şi combaterii faptelor de punere în circulaţie a produselor contrafăcute, în zona de competenţă, ocazie cu care au depistat un cetăţean român care oferea spre comercializare articole de încălţăminte purtând însemnele unei firme cunoscute susceptibilă a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală.Lucrătorii noştri au ridicat în vederea confiscării bunurile, cu o valoare de aproximativ 1.820 lei dacă ar fi fost originale, iar persoanei în cauză i s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate.Deşeuri feroase sustrase din Portul ConstanţaPoliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat doi cetăţeni români care transportau cu un autoturism 600 de kilograme de deşeuri feroase pe care le sustrăseseră de la o societate comercială din Portul Constanţa. Pe numele celor doi au fost întocmite actele premergătoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, faptă prevăzută şi sancţionată de art. 208 şi 209, alin. 1 Cod Penal, iar cantitatea de fier vechi sustrasă a fost predată societăţii comerciale păgubite. Persoana de contact: agent principal de poliţie Marius Niculescu, tel: 0757.067.283Frontiera cu Republica Moldova:Autoturism „capitonat” cu ţigări de contrabandăPoliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galaţi-rutier împreună cu inspectorii vamali au descoperit ascunse şi nedeclarate, în rezervorul, pragurile, tavanul, banchetele, portierele şi într-un locaş special amenajat in lonjeroanele unui autoturism VW, peste 38.000 de ţigarete, pe care un cetăţean român intenţiona să le introducă ilegal în ţară. Autoritatea vamală a luat măsura reţinerii ţigaretelor şi a autoturismului, în valoare totală de 21.600 lei, în vederea confiscării şi a sancţionat contravenţional persoana în cauză cu suma de 10.000 lei.Doi bărbaţi din Brăila s-au ales cu lucrare penalăPoliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Brăila au depistat, pe timpul desfăşurării unei acţiuni specifice pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol, doi bărbaţi, cetăţeni români, care desfăşurau activităţi de pescuit comercial pe fluviul Dunărea, dintr-o barcă din fibră de sticla tip Laguna, fără a deţine documentele legale. În cauză, lucrătorii noştri au întocmit lucrare penală pentru săvârşirea infracţiunii de producerea, importul, comercializarea, deţinerea sau folosirea la pescuit de către persoanele neautorizate a năvoadelor, voloacelor, prostovoalelor, vârselor, vintirelor, precum şi altor tipuri de unelte de pescuit comercial. Persoana de contact: subcomisar de poliţie Irimia Ion, tel: 0747-452649I.G.P.F. – Biroul de Informare şi Relaţii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Acțiuni permanente pentru combaterea traficului de droguri. Detalii aici

Rezultate înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Citește mai mult

Trei persoane reținute pentru braconaj. Detalii aici

32.130 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale

4.151 de intervenții ale efectivelor MAI

15 persoane salvate de efectivele MAI în ultimele 24 de ore

Participarea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, la DC News TV. Detalii aici

Sari la conținut