SINTEZĂprivind situaţia creată de căderile de zăpadă şi fenomenele meteorologice periculoase la data de 17.12.2009, ora 06.00 I. FORŢE ŞI MIJLOACE PARTICIPANTEPentru îndeplinirea misiunilor operative structurile MAI au intervenit cu un efectiv de 1.766 poliţişti şi poliţişti de frontieră, 103 jandarmi, 363 personal de intervenţie din cadrul serviciilor profesioniste pentru situaţii de urgenţă cu un total de 747 mijloace de intervenţie. II. SITUAŢIA GENERALĂ• La data de 16 decembrie au continuat să se înregistreze precipitaţii sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare în toate regiunile, în special în sudul şi estul ţării, precum şi la munte unde cantităţile de precipitaţii au depaşit local 20…25 l/mp, iar vântul a prezentat intensificări susţinute viscolind zăpada.• S-a menţinut „Codul Galben” în 29 judeţe. Administraţia Naţională de Meteorologie a transmis o actualizare a atenţionării din data de 14.12.2009 cu privire la continuarea ninsorilor, depunerea unui strat nou de zăpadă în ceea mai mare parte a ţării, precipitaţii ce depăşesc 15… 20 l/mp şi producerea de polei în Dobrogea şi Muntenia. De asemenea, a fost introdus „Codul Galben” în judeţele Iaşi şi Botoşani.• Circulaţia rutieră s-a desfăşurat cu dificultate din cauza carosabilului umed, stratului de zăpadă şi intensificărilor vântului.• În cursul zilei de 16.12.2009 Aeroportul Internaţional Iaşi a fost închis ca urmare a căderilor de zăpadă, iar pe celelalte aeroporturi operarea s-a executat în funcţie de nivelul de autorizare al operatorului aerian, în condiţiile unei piste cu zăpadă/polei sau umede, condiţii dificile de frânare şi vizibilitate reduse.• Prin decizie a Comandamentului Central de Iarnă s-a restricţionat circulaţia autovehiculelor de tonaj (> 7,5 t) pe drumurile din judeţele Ialomiţa, Buzău, Vrancea, Galaţi şi Brăila, începând cu data de 16.12.2009, ora 11.00.• Prin hotărâre a Consiliului Judeţean Alba în perioada de iarnă s-au închis 11 drumuri judeţene. Acţiunea nu afectează comunităţi sau localităţi.• Prin ordin al Prefectului Judeţului Brăila s-a restricţionat circulaţia pe toate drumurile din judeţ cu excepţia E – 584.• Prin ordin al Prefectului Judeţului Galaţi s-a prelungit restricţionarea circulaţiei pe toate drumurile din judeţ. • S-a menţinut închisă navigaţia pe Bara şi Canalul Sulina datorită vântului puternic.III. PERSOANE ŞI MIJLOACE AUTO EVACUATE DE PE COMUNICAŢIILE AFECTATETOTAL PERSOANE EVACUATE – 2514TOTAL MIJLOACE EVACUATE – 1765Cele mai afectate judeţe:• judeţul Galaţi – 300 persoane şi 950 mijlioace auto; • judeţul Buzău – 2.169 persoane şi 655 mijloace auto; • judeţul Ialomiţa – 45 persoane şi 60 mijloace auto. IV. SITUAŢIA EFECTELOR PRODUSE ÎN JUDEŢELE AFECTATE1. DRUMURI CU CIRCULAŢIA ÎNTRERUPTĂ:a) Autostrăzi: pe autostrada A2 Bucureşti – Cernavodă traficul rutier a fost întrerupt în ambele sensuri între Bucureşti şi Drajna, iar pe segmentul Drajna – Feteşti s-a format polei. Pe autostrada A 1 Bucureşti – Piteşti se circulă în condiţii de iarnă.b) Drumuri Naţionale: ca urmare a condiţiilor meteo nefavorabile se menţine întreruptă circulaţia pe 19 drumuri naţionale din 6 judeţe (Vrancea 5, Buzău 8, Brăila 1, Galaţi 2, Prahova 2 şi Tulcea 1). c) Drumuri Judeţene: ca urmare a condiţiilor meteo nefavorabile se menţine întreruptă circulaţia pe 56 drumuri judeţene din 9 judeţe (Argeş 1, Botoşani 4, Buzău 22, Galaţi 2, Ilfov 1, Prahova 5, Vaslui 9, Vrancea 9 şi Ialomiţa 3).Se acţionează în continuare pentru reluarea circulaţiei pe drumurile blocate. Faţă de data de 15.12.2009 a crescut numărul drumurilor judeţene pe care circulaţia este întreruptă, de la 38 la 56.Cele mai afectate judeţe în ceea ce priveşte blocarea circulaţiei rutiere au fost Vrancea, Buzău, Vaslui, Prahova, Ialomiţa, Brăila şi Galaţi.2. SITUAŢIA ACCIDENTELOR CAUZAE DE CONDIŢIILE METEOROLOGICE (ZĂPADĂ, POLEI)- 20 accidente de circulaţie din care câte 1 în judeţele AR, BT, CL, CJ, HD, MM, MH, NT, PH, SJ, SB, VL, Pol. Autostrăzi-A1 şi Pol. Autostrăzi-A2. În judeţul BH s-au înregistrat 2 accidente. În Bucureşti – 3. Numărul accidentelor a scăzut de la 35 la 20.3. SITUAŢIA TRANSPORTURILOR FEROVIARE• Ca urmare a condiţiilor meteo nefavorabile circulaţia feroviară s-a derulat în continuare cu dificultate înregistrându-se întârzieri ale trenurilor şi chiar blocaje datorită defecţiunilor şi avariilor produse.• Este restricţionată circulaţia pe tronsonul Lehliu – Feteşti trenurile circulând dublate cu mijloace de deszăpezire.• La nivelul CFR Călători s-au înregistrat un număr de 7 trenuri anulate din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile pe rutele Galaţi – Buzău, Mărăşeşti – Galaţi şi Tecuci – Mărăşeşti. Se lucrează cu utilaje de specialitate pentru dezăpezire.• S-au înregistrat întârzieri mari, de peste 240 minute, la trenurile de călători pe relaţiile Bucureşti-Constanţa şi Galati-Bucureşti.• Pe relaţia CF 704 Galaţi – Tecuci s-a format un tren special care a circulat în zona staţiilor Piscu, Tudor Vladimirescu şi Lieşti pentru a prelua persoanele înzăpezite cu mijloace auto, în zona limitrofă căii ferate şi a asigura transportul acestora în staţiile Galaţi şi Bărboşi. 4. ALTE SITUAŢIIa) Localităţi afectate ca urmare a întreruperii furnizării energiei electrice: 227 localităţi din 12 judeţe. Cele mai multe localităţi nealimentate cu energie electrică s-au înregistrat în judeţele Călăraşi (76), Teleorman (45) şi Tulcea (22). Se acţionează cu 35 de echipe pentru remedierea avariilor.Faţă de data de 15.12.2009 a scăzut numărul localităţilor afectate de la 305 la 227, din 12 judeţe faţă de 16.V. MĂSURI ÎNTREPRINSE DE CĂTRE STRUCTURILE M.A.I.- Au fost continuate acţiunile privind verificarea nivelului de echipare a TIR-urilor în trafic şi interzicerea intrării în zonele cu risc de derapaj.- Au fost intensificate acţiunile desfăşurate de personalul poliţiei rutiere pentru descongestionarea şi fluidizarea traficului rutier, restricţionarea în zonele închise circulaţiei şi redirecţionarea pe trasee alternative. De asemenea, s-a acţionat cu operativitate pentru cercetarea şi soluţionarea accidentelor rutiere produse pe fondul condiţiilor meteo nefavorabile.- În urma acţiunilor desfăşurate poliştii au aplicat un număr de 340 de sancţiuni din care 3 administratorilor drumurilor şi 337 conducătorilor auto, în valoare de 86610 LEI.- IPJ Galaţi a acţionat pentru aplicarea prevederilor Ordinului prefectului judeţului Galaţi privind prelungirea măsurilor de restricţionare a circulaţiei pe drumurile publice în judeţul Galaţi. În acest sens au fost oprite şi întoarse din drum toate autovehiculele care intenţionau să părăsească raza localităţilor de pe cuprinsul judeţului Galaţi, cu excepţia autovehiculelor din subordinea MAI, ale IJSU şi cele aflate în dotarea staţiilor de ambulanţă. De asemenea, IJPF Galaţi a continuat aplicarea prevederile hotărârii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă privind restricţionarea intrării în ţară a tuturor autovehiculelor care nu sunt echipate corespunzător.- IPJ Ialomiţa, Buzău, Vrancea, Galaţi şi Brăila au acţionat pentru punerea în aplicare a deciziei Comandamentului Central de Iarnă referitoare la restricţionarea circulaţia autovehiculelor de tonaj (> 7,5 to) pe drumurile din aceste judeţe, începând cu data de 16.12.2009, ora 11.00.- În cursul zilei de 16.12.2009 s-a acţionat cu prioritate în judeţele Buzău, Galaţi, Ialomiţa, Tulcea şi Vrancea pentru restricţionarea şi dirijarea circulaţiei, transmiterea mesajelor către populaţie, deblocarea autovehiculelor, asigurarea intervenţiei utilajelor speciale de deszăpezire şi distribuirea către persoanele din autovehiculele blocate, a materialelor de primă necesitate.- ISUJ Buzău a intervenit cu 4 subofiţeri pentru asigurarea de alimente şi apă unui număr de 82 persoane izolate în localitatea Caragele. VI. PROGNOZA METEO PENTRU PERIOADA URMĂTOARE În intervalul 17.12 ora 08 – 18.12 ora 08, în ţară, vremea se va mentine închisă şi rece şi va ninge pe arii relativ extinse în est şi sud-est, local în centru şi nord şi izolat în rest. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între -9 si 1 grad, iar cele minime între – 12 si – 5 grade. În Bucureşti, în acelaşi interval, vremea se va menţine închisă şi rece. Îndeosebi in prima parte a zilei, temporar va ninge. Temperatura maximă va fi în jurul valorii de – 4 grade, iar cea minimă de – 9 … – 7 grade.PÂNĂ LA ORA 12.00 SE MENŢINE ATENŢIONAREA METEOROLOGICĂ COD GALBEN EMISĂ ÎN DATA DE 14 DECEMBRIE