SINTEZĂ privind situaţia creată de căderile de zăpadă şi fenomenele meteorologice periculoase la data de 20.12.2009, ora 06.00În ultimele 24 de ore, la nivelul MAI au acţionat pentru combaterea efectelor fenomenelor meteorologice periculoase 1623 lucrători MAI cu un total de 1352 mijloace de intervenţie.I. MĂSURI ÎNTREPRINSE DE CĂTRE STRUCTURILE M.A.I.II. 1. Secretarul de Stat, Şeful Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică, domnul Chestor şef Dan-Valentin FĂTULOIU a emis o dispoziţie privind executarea unei misiuni de cercetare aeriană în judeţul Tulcea cu utilizarea unei aeronave din dotarea Inspectoratului General de Aviaţie al Ministerului Administraţiei şi Internelor. Misiunea planificată în judeţul menţionat, va fi executată în funcţie de condiţiile meteorologice, cu aeronava tip MI-8/736, din dotarea Unităţii Speciale de Aviaţie Bucureşti, dislocată la Tulcea şi va avea la bord personal de la ISUJ Tulcea şi Instituţia Prefectului Tulcea. 2. Au fost monitorizate cele 16 localităţi izolate care au fost afectate din cauza zăpezii şi 48 localităţi fără alimentare cu energie electrică. S-a remediat alimentarea cu energie electrică în 9 localităţi. 3. Nu au fost executate misiuni umanitare în sprijinul Ministerului Sănătăţii cu utilizarea unor aeronave din dotarea Inspectoratului General de Aviaţie al Ministerului Administraţiei şi Internelor, în vederea asigurării transportului persoanelor ce necesită evacuare medicală de urgenţă pentru ziua 20 decembrie ac. 4. S-a acţionat în continuare cu prioritate în toate judeţele afectate pentru dirijarea circulaţiei, transmiterea mesajelor către populaţie, deblocarea autovehiculelor, asigurarea intervenţiei utilajelor speciale de deszăpezire şi distribuirea către persoanele din autovehiculele blocate, a materialelor de primă necesitate.AUTOVEHICULE ŞI PERSOANE BLOCATE/ EVACUATE:- Pe raza judeţului Galaţi s-a intervenit pentru asigurarea asistenţei medicale de urgenţă pentru 5 persoane din 5 localităţi izolate. – În judeţul Dolj s-au stabilit puncte critice pe itinerariile: 1. Craiova – Leu – Puţuri – Castranova – Apele Vii – Amarăşti; 2. Boureni – Afumaţi 3. Craiova-Radovan-Întorsura Pe acestea se vor deplasa 3 autocamioane marca DAC 665T de la Unitatea Militară 01083 cu misiunea de a evacua persoanele blocate cu autoturismele în localităţile de mai sus.A fost luata legătura telefonica preşedinţii Comitetelor locale pentru Situaţii de Urgenţă (Apele Vii, Afumaţi, Radovan, Băileşti) care vor asigura cazarea persoanelor aflate în tranzit şi nu vor permite continuarea drumului de către aceştia decât după ce s-a efectuat deszăpezirea şi deplasarea se poate efectua în siguranţă. Totodată în spaţiile stabilite se vor lua măsuri pentru a pune la dispoziţia persoanelor cazate sandwich-uri, ceai cald, pături, apă.Pe parcursul nopţii au fost blocate în trafic 3 de autovehicule în judeţul Mehedinţi. Autorităţile publice şi structurile Ministrului Administraţiei şi Internelor au acţionat cu forţe şi mijloace specializate astfel încât acţiunea a fost finalizată până la ora 01.00. Autoturismele deblocate şi-au reluat deplasarea. Nu au fost transportate cu elicopterele din dotarea Ministrului Administraţiei şi Internelor persoane ce necesitau asistenţă medicală de urgenţă, datorită condiţiilor meteo nefavorabile zborului. SITUAŢIA ACCIDENTELOR CAUZATE DE CONDIŢIILE METEOROLOGICE (ZĂPADĂ, POLEI)- Între orele 8.37 – 10.50, pe Şoseaua de Centură a Municipiului Bucureşti, în dreptul localităţii Măgurele, traficul rutier a fost blocat de un TIR ce a derapat din cauza poleiului, pe fondul neechipării adecvate a autovehiculului. Nu au fost semnalate victime sau pagube însemnate.- NU au fost raportate alte evenimente privind producerea de accidente rutiere, datorate condiţiilor meteorologice.CONCLUZIIPentru data de 21.12.2009 nu sunt prognozate fenomene meteorologice periculoase (ninsori şi intensificări ale vântului). Vremea va fi geroasă în cea mai mare parte a ţării, urmând a se înregistra temperaturi minime de la -23 … – 22 de grade în nordul Moldovei. Se vor semnala în ninsori slabe în Dobrogea, Maramureş şi în zona de munte. Vântul va continua să sufle tare pe crestele montane, cu până la 80 … 90 km/h. Spre dimineaţă vor fi condiţii de ceaţă. Se acţionează in continuare pentru redarea in circulaţie a drumurilor blocate si pentru sprijinirea persoanelor afectate de condiţiile meteo nefavorabile.