Situaţia la frontieră, în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, în zonele de competenţă – punctele de trecere şi “frontiera verde” – poliţiştii de frontieră au constatat:• 46 fapte ilegale (19 infracţiuni şi 27 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români cât şi străini;• valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la 3.200 lei;• au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 41.500 lei;• traficul de persoane şi mijloace de transport prin punctele de trecere a fost de aproximativ 89.200 treceri persoane, atât pe sensul de intrare cât şi pe cel de ieşire din ţară şi de peste 30.200 treceri mijloace de transport. Nu s-a permis intrarea în ţară unui număr de 10 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea din România unui număr de 19 cetăţeni români din diferite motive legale. NOTA : cazurile semnificative vor fi prezentate, pe larg, în cadrul unor ştiri de presă distincte.Biroul de Informare şi Relaţii Publice – Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut