Situație efecte meteo și hidro ora 14.00

Peste 10.800 de pompieri, polițiști și jandarmi acționează în județele aflate sub avertizări și atenționări meteorologice și hidrologice. Administrația Națională de Meteorologie a emis o nouă avertizare valabilă pentru întreg teritoriul național pentru intervalul 01.06.2019 ora 10.00 – 04.06.2019 ora 10.00. Avertizarea emisă astăzi vizează fenomene de instabilitate atmosferică manifestată prin averse ce vor avea și caracter torențial, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie și grindină.De asemenea, este în vigoare până în data de 2 iunie, ora 06.00, o avertizare de COD PORTOCALIU pentru patru județe din nordul Moldovei (BT, IS, NT și SV), vizând ploi abundente, instabilitate atmosferică, temporar deosebit de accentuată.În acest moment, mai sunt înregistrate efecte în 44 de localități din 18 județe (AG, BC, BN, BZ, CL, CJ, DB, GL, GR, HD, IL, IS, IF, MS, NT, PH, VS și VN) și municipiul București, fiind afectate 243 case, 100 curți, 9 beciuri/subsoluri, 2 clădiri aparținând unor instituții publice.În județul Prahova, 5 persoane (mama și 4 copii) au fost surprinse de o viitură. Mama a fost salvată, iar un copil a fost găsit decedat în cursul zilei de ieri. Astăzi au fost găsiți alți doi minori, iar pentru cel de-al patrulea copil echipele de pompieri, polițiști și jandarmi continuă căutările. La acest moment, efectivele Ministerului Afacerilor Interne acționează în municipiul București și 14 județe (AG, BC, BN, BZ, CL, CJ, DB, HD, IL, IS, IF, PH, VS și VN) pentru evacuarea apei din locuințe sau curți, degajarea copacilor căzuți pe autoturisme sau carosabil, decolmatarea fântânilor.În localitatea Onești din județul Bacău, o persoană care rămăsese izolată din cauza apelor, a fost salvată la timp și acum este în afara oricărui pericol.În județul Argeș, pe drumul național DN 73D pe raza localității Boteni s-a produs o alunecare de teren pe aproximativ 200 m liniari, circulația fiind deviată pe rute ocolitoare. Pe DN 2B în județul Iași, la ieșirea din localitatea Budai, circulația este îngreunată de apa care se deversează pe carosabil.În localitatea Viperești din județul Buzău, autoritățile locale, cu sprijinul MApN, au luat măsuri pentru asigurarea transportului de apă potabilă pentru 200 persoane din cauza întreruperii alimentării cu apă. De asemenea, în localitatea Tisău, autoritățile au transportat alimente și apă potabilă pentru 12 persoane după ce din cauza ruperii unei punți pietonale ca urmare a revărsării apelor, accesul către 6 case a fost blocat. La nivelul Ministerului Afacerilor Interne, rămâne activat Centrul Național de Conducere Integrată, completat cu grupa operativă a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență. De asemenea, s-a dispus menținerea în stare de operativitate a tuturor categoriilor de mijloace și echipamente pentru asigurarea acțiunilor de răspuns, astfel încât, la ordin, manevra de forțe și mijloace să se realizeze în cel mai scurt timp. S-a decis, în plus, instituirea permanenței la sediile primăriilor din zonele aflate sub avertizare de fenomene hidrometeorologice periculoase, precum și identificarea spațiilor pentru cazarea persoanelor aflate în dificultate.Încă de ieri, la nivelul ISU Prahova a fost crescută capacitatea operațională la Nivel IV – Alertă Roșie, iar pentru trei subunități ale ISU Argeș la Nivelul II – Alertă Albastră. Sunt activate grupele operative la nivelul Inspectoratelor pentru Situații de Urgență din 23 județe (AB, AG, BC, BR, BT, BV, BZ, CS, CV, DB, GJ, GR, HR, IL, IS, NT, OT, PH, SB, SV, TR, VL și VS).Centrele Județene de Conducere și Coordonare a Intervenției sunt activate la nivelul a 13 județe (AG, BC, BR, BZ, CS, CV, DB, GR, IL, NT, PH, SV și TR).Comitetele Județene pentru Situații de Urgență s-au întrunit în ședințe extraordinare în trei județe (BT, NT și SV) și au fost transmise mesaje de avertizare pentru populație prin sistemul RO-ALERT la nivelul județelor Buzău, Botoșani, Neamț și Prahova. Recomandăm populației din zonele aflate sub avertizări să limiteze pe cât posibil deplasările, să se adăpostească în momentul producerii de ploi abundente sau furtuni, să renunțe la deplasările în apropierea cursurilor de apă pentru a nu fi surprinse de eventuale viituri și să colaboreze cu autoritățile locale și centrale în cazul în care se impune evacuarea din anumite zone. Toate măsurile luate de autorități și angajații MAI au ca scop protejarea populației și a bunurilor.Angajații Ministerului Afacerilor Interne rămân mobilizați până la normalizarea situației și înlăturarea efectelor produse de fenomenele meteorologice și hidrologice, intervențiile fiind monitorizate, de la nivelul MAI, prin Centrul Național de Conducere Integrată.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut