Statistică a incidentelor înregistrate în perioada desfășurării campaniei pentru referendum

Conform datelor statistice existente la nivelul M.A.I., în perioada campaniei pentru referendum ( 7 – 28 iulie), au fost înregistrate, la nivel naţional, 120 de incidente constând în infracţiuni, contravenţii şi fapte de altă natură. Din totalul incidentelor, cele mai numeroase s-au produs pe raza municipiului București (21) și a judeţelor: Buzău (12), Cluj (8), Braşov (7), Gorj şi Dâmboviţa (câte 6). Cele mai numeroase dintre acestea au fost reclamate în mediul urban (64 incidente, reprezentând 53,3%), majoritatea fiind sesizate prin apelul de urgență 112. Au fost înregistrate 46 de infracțiuni dintre care 34 la Legea nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului, constând în împiedicarea prin orice mijloace a liberului exerciţiu al dreptului de a participa la referendum, precum și în promisiunea, oferirea sau darea de bani ori de alte foloase în scopul de a determina alegătorul să voteze sau să nu voteze în cadrul referendumului. De asemenea, au fost aplicate 13 contravenții (4 la Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii si liniștii publice, una la Legea nr. 60/1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice și 8 la alte acte normative), pentru care au fost aplicate 6 amenzi contravenționale în valoare de 3.100 lei şi 7 avertismente scrise. * * * Peste 33.000 de lucrători ai Ministerului Administraţiei şi Internelor (15.500 poliţişti, 7.000 jandarmi, 3.000 poliţişti de frontieră, 6.500 lucrători pentru situaţii de urgenţă, 1.000 de lucrători din cadrul altor structuri ale ministerului) sunt angrenați în misiuni de asigurare a măsurilor de pază şi protecţie a celor 18.242 secţii de votare din ţară. Pentru asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică în ziua votării sunt acționează aproximativ 16.000 de cadre – 12.000 poliţişti şi 3.000 jandarmi, precum şi poliţişti de frontieră şi lucrători pentru situaţii de urgenţă.Totodată, în ziua referendumului, 2400 poliţişti sunt organizați în aproximativ 600 microfiltre rutiere pentru prevenirea turismului electoral, în care vor fi utilizate şi cca 500 aparate radar.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Misiuni de asistență medicală: 1.674. Citiți aici

28 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.022 evenimente gestionate de efectivele MAI. Citiți aici

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut