Angajații Ministerului Afacerilor Interne au fost la datorie, cu efective crescute, la acest sfârșit de săptămână pentru ca românii să se bucure în liniște de Sărbătoare Floriilor Ortodoxe.Conform Planului general de măsuri aprobat de ministrul afacerilor interne, Petre Tobă, polițiștii și jandarmii au desfășurat aproximativ 15.000 de misiuni de menținere și asigurare a ordinii publice sau de răspuns la solicitările primite prin numărul unic de urgență 112.Ca urmare a acțiunilor derulate de structurile specializate, au fost constatate aproape o sută de infracțiuni și au fost aplicate peste 22.000 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 5.700.000 de lei.Totodată, polițiștii rutieri au acționat pentru fluidizarea traficului și prevenirea accidentelor grave, sancționând 850 de conducători auto prin reținerea permisului de conducere, în special pentru depășirea limitei legale de viteză.În intervalul menționat frontiera de stat a României a fost tranzitată de peste 90.000 de vehicule și peste 340.000 de persoane, dar datorită măsurilor de fluidizare dispuse nu au fost înregistrate aglomerări în punctele de trecere a frontierei.Pompierii au intervenit în aproape 3.200 de situații de urgență, în special pentru acordarea de ajutor medical specializat persoanelor aflate în situații critice.La acest sfârșit de săptămână, piloții Inspectoratului General de Aviație al MAI au executat misiuni pentru transportul de urgență către unități medicale specializate al unor persoane aflate în situații de risc, 26 de vieți fiind, astfel, salvate. De asemenea, elicopterele MAI au efectuat misiuni de monitorizare din aer a traficului, în sprijinul structurilor operative.Acțiunile de prevenire și combatere a faptelor antisociale vor continua cu intensitate crescută și în perioada următoare, astfel încât cetățenii să poată petrece în siguranță Sărbătorile Pascale.