Conducerea Ministerului Afacerilor Interne a solicitat structurilor de la nivel național și din teritoriu să fie pregătite de intervenție pentru gestionarea riscurilor legate de creșterea debitelor fluviului Dunărea, situație determinată de contextul hidrometeorologic existent în amonte, dar și de precipitațiile abundente prognozate pentru perioada următoare.
De asemenea, conducerea MAI a cerut autorităților locale competente să ia măsurile necesare pentru prevenirea situațiilor de risc și să solicite asistență în situațiile în care acest lucru este necesar.
În acest sens, marți, 24 septembrie 2024, secretarii de stat Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență și Aneta Matei au susținut o videoconferință cu prefecții și Comitetele Județene pentru Situații de Urgență (CJSU) din județele traversate de fluviul Dunărea: Caraș-Severin, Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Constanța, Ialomița, Brăila, Galați și Tulcea, având ca obiectiv stabilirea măsurilor preventive și de intervenție necesare în contextul menționat.
„În aceste condiții fac apel la promptitudine și profesionalism în gestionarea tuturor situațiilor care pot pune în pericol siguranța cetățenilor. Este nevoie de o reacție eficientă și implicare totală având în vedere avertizările existente. Deși din informațiile actuale nu se prognozează posibilitatea apariției unor probleme deosebite, veți dispune toate măsurile necesare și dacă situația o impune veți convoca Comitetele Județene pentru Situații de Urgență, în scopul pregătirii și asigurării capacității de răspuns la eventuale riscuri generate de creșterea nivelului fluviului”, a declarat secretarul de stat Aneta Matei.
În același timp, aceasta a susținut importanța gestionării integrate a situațiilor de risc, cu accent pe responsabilizarea președinților CJSU în scopul îndeplinirii măsurilor din responsabilitate.
Doamna secretar de stat a subliniat faptul că situația pentru care se fac pregătirile este cunoscută, anticipată, astfel că autoritățile trebuie să răspundă prompt și eficient.
Chiar dacă informațiile indică faptul că situația estimată nu este una care să pună probleme deosebite, secretarul de stat Raed Arafat a subliniat faptul că pregătirea trebuie să fie la cel mai înalt nivel.
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență a accentuat necesitatea ca reprezentanții structurilor teritoriale ale Apelor Române să colaboreze cu cei ai inspectoratelor pentru situații de urgență.
„Este un motiv că vicepreședintele Comitetului Județean pentru Situații de Urgență este inspectorul șef al Inspectoratului Județean, pentru că el răspunde clar și categoric de partea operațională și operativă din județ, motiv pentru care pregătirile, stabilirea măsurilor trebuie să se facă împreună”, a subliniat șeful DSU.
În același timp, acesta a cerut activarea grupelor operative, iar atunci când situația impune, convocarea Comitetelor ori de câte ori este nevoie, pentru stabilirea măsurilor.
„Vedeți pregătirea pentru evacuare, localitățile în care este posibil să se dea ordin de evacuare. (…) Pregătiți populația să aibă lucrurile necesare, să nu se întoarcă după acte, după bani, după medicamente. Să le aibă gata de plecare dacă va fi impusă evacuarea. Chiar dacă șansa este minimă trebuie să fie autoritatea locală să explice populației din comune, din sate, cum trebuie să se comporte în caz de ordin de evacuare..”, a menționat secretarul de stat Raed Arafat.
Raed Arafat a mai cerut ca măsurile de gestionare a situațiilor de risc să fie luate din timp, inspectoratele teritoriale să solicite din timp sprijin Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, forțele să fie mobilizate din timp, iar pentru activități cum ar fi montarea de diguri temporare să se solicite sprijinul colegilor din alte structuri ale ministerului sau angajați ai altor ministere. „Cuvântul este «anticipare», nu «reacție»”, a sintetizat șeful DSU.
De asemenea, s-a accentuat necesitatea informării din timp a populației, inclusiv prin mesaje RO-ALERT, cu mesaje clare și informații concrete, mai ales în eventualitatea unei evacuări. Tot în această eventualitate, trebuie acordată o atenție persoanelor vulnerabile cum sunt cele imobilizate sau cele cu dizabilități.
Directorul General al Administrației Naționale de Meteorologie, Elena Mateescu, a menționat că spre sfârșitul săptămânii sunt prognozate, în partea de vest și nord-vest a țării, cantități mai mari de precipitații.
Reprezentantul Ministerului Mediului Apelor și Pădurilor, Olimpia Negru (Director al Direcției Managementul Riscului la Inundații și Siguranța Barajelor) a subliniat că nu se așteaptă la o situație greu gestionabilă, date fiind debitele apelor prognozate în acest moment.