Substanțe dopante cu grad mare de risc, descoperite în PTF Giurgiu

Polițiștii de frontieră din cadrul PTF Giurgiu-Ruse au descoperit în urma unui control efectuat asupra unei autoutilitare ce efectua curse în regim de curierat, mai multe cutii ce conțineau 2.220 fiole dopante cu grad mare de risc.

În data de 16.08.2024, în jurul orei 08.00, pe sensul de intrare în țară, s-a prezentat la controlul de frontieră o autoutilitară, cu număr specific de Bulgaria, care circula în regim de curierat, încărcată cu colete din Bulgaria pentru România, condusă de un cetățean bulgar, în vârstă de 32 de ani.
Cu această ocazie, în urma controlului efectuat asupra mijlocului de transport au fost descoperite într-un colet 222 cutii a câte 10 bucăți, ce conțineau cantitatea de 2.220 de fiole dopante cu grad mare de risc.
Bunurile, aflate pe lista de anabolizante cu grad mare de risc conform Legii 104/2008, estimate la o valoare de 66.000 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. Șoferului i s-a întocmit lucrare penală pentru săvârșirea infracțiunii de introducerea sau scoaterea din țară, precum și importul sau exportul de substanțe dopante de risc sau cu grad mare de risc sau produse ce conțin substanțe dopante de risc sau cu grad mare de risc, fără autorizație emisă de autoritățile competente, urmând ca, la finalizarea cercetărilor, să fie propuse soluții legale prin unitatea de parchet.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut