Substanţele noi cu proprietăţi psihoactive, o preocupare constantă a autorităţilor din România

Agenţia Naţională Antidrog a reluat, săptămâna trecută, seria întâlnirilor de lucru interministeriale având ca subiect problematica substanţelor noi cu proprietăţi psihoactive. Grupul de lucru recent reunit continuă demersurile agenţiei şi ale celorlalte instituţii cu competenţe în domeniu de a monitoriza şi de a adapta permanent răspunsul faţă de evoluţia fenomenului generat de substanţele noi cu proprietăţi psihoactive denumite impropriu „etnobotanice”. Pe agenda de lucru a întâlnirii, la care au participat specialişti ai Agenţiei Naţionale Antidrog, ai Inspectoratului General al Poliţiei Române – Direcţia de Combatere a Criminalităţii Oorganizate, Ministerului Sănătăţii – Direcţia Farmaceutică şi Dispozitive Medicale şi ai Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale, au fost înscrise dezbateri privind substanţele noi cu proprietăţi psihoactive din clasa canabinoizilor sintetici şi a catinonelor, identificate frecvent în activitatea de analiză a probelor primite de către Laboratorul Central de Analiză şi Profil a Drogurilor din Inspectoratul General al Poliţiei Române. De asemenea, au fost puse în discuţie aspecte legate de aplicarea legii, limitele acesteia şi problemele întâmpinate.În acest context s-a propus reanalizarea oportunităţii introducerii pe listele substanţelor aflate sub control naţional a unor noi substanţe cu proprietăţi psihoactive, dezbătându-se această opţiune atât din perspectiva cadrului legal specific existent la nivel naţional, cât şi a experienţei altor state. Totodată, în cadrul dezbaterilor au fost formulate propuneri concrete privind dezvoltarea mecanismelor de schimb de informaţii şi bune practici cu alte state europene.În vederea asigurării unui răspuns intersinstituţional adecvat, Agenţia Naţională Antidrog va organiza periodic întâlniri cu această tematică.Compartimentul Relaţii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Misiuni de asistență medicală: 1.674. Citiți aici

28 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.022 evenimente gestionate de efectivele MAI. Citiți aici

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut