Suspect de contrabandă cu ţigarete, reţinut de poliţişti

Peste 7.500 de pachete de ţigarete de contrabandă au fost depistate de poliţiştii de investigarea fraudelor din cadrul I.P.J. Suceava, ascunse într-un spaţiu special amenajat, într-o autoutilitară.Aseară, în jurul orei 22.00, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigarea Fraudelor Suceava au observat staţionată, pe DN 2H, în apropierea comunei Horodnic de Jos, o autoutilitară la volanul căreia a fost identificat V. Ionel, de 23 de ani, din comuna Slatina. În urma verificării maşinii, între zona conducătorului autoutilitarei şi zona destinată depozitării produselor, a fost identificat un spaţiu special amenajat, (compartiment ascuns) în interiorul căruia au fost găsite 7.650 de pachete de ţigări, în valoare de aproximativ 65.000 de lei. Faţă de V. Ionel s-a lua măsura reţinerii pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi cu propunere de arestare preventivă.Totodată, autoutilitara a fost indisponibilizată la sediul Poliţiei municipiului Rădăuţi, iar ţigaretele au fost ridicate în vederea confiscării. Cercetările sunt continuate de poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigarea Fraudelor Suceava pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a suspectului.I.G.P.R. – CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut