La data de 20 septembrie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Tg. Cărbuneşti, în colaborare cu poliţişti ai Serviciului de Intervenţie Rapidă Gorj, cu sprijinul de specialitate al ofiţerilor D.G.I.P.I. Gorj, au organizat o acţiune pentru prinderea unui tânăr, suspectat de comiterea mai multor furturi din locuinţe. În fapt, suspectul, Cioabă C., de 23 de ani, din comuna Coţofenii din Faţă, Judeţul Dolj, a fost depistat într-un autovehicul, condus pe raza localităţii Pojogeni, Judeţul Gorj, de către Ionuţ G., de 22 de ani, din comuna Coţofenii din Faţă, Judeţul Dolj.Poliţiştii i-au condus pe cei doi tineri la sediul Poliţiei Oraşului Tg. Cărbuneşti. Pe parcursul cercetărilor s-a stabilit că suspectul Cioabă C., cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, a participat în perioada iulie-august a.c., la comiterea a opt furturi din locuinţe, constând în aceea că, împreună cu alte persoane, a sustras cazane din cupru, dar şi alte bunuri, valoarea prejudiciului cauzat fiind estimată la 50.000 de lei.De asemenea, având în vedere că suspectul s-a sustras urmăririi penale, fiind ajutat chiar de către Ionuţ G., poliţiştii au extins cercetările şi faţă de acesta din urmă, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de favorizarea infractorului.Poliţiştii au dispus faţă de cei doi suspecţi, măsura reţinerii pentru 24 de ore şi i-au introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Gorj, urmând ca astăzi, 21 septembrie a.c., cei doi suspecţi să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. Cărbuneşti cu propunere de arestare preventivă. Poliţiştii continuă cercetările în acest caz în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a suspecţilor şi recuperării prejudiciului.I.G.P.R. – Centrul de Informare şi Relaţii Publice