Un bărbat din Constanţa, suspectat de comiterea mai multor înşelăciuni cu un prejudiciu de peste 50.000 de lei, a fost reţinut de poliţiştii de investigare a fraudelor din Buzău. Poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău – Serviciul de Investigare a Fraudelor au reţinut joi un bărbat în vârstă de 39 de ani, din Valu lui Traian, judeţul Constanţa, suspectat de săvârşirea mai multor infracţiuni de înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.Cel în cauză este suspectat că, în ziua de 3 septembrie 2012, s-a prezentat la o societate comercială din Buzău, recomandându-se în fals drept reprezentant al unei firme constănţene şi a achiziţionat două laptop-uri şi o licenţă pentru un sistem de operare, în valoare totală de 3.697 de lei.Pentru a intra în posesia aparatelor şi a licenţei, suspectul a prezentat ca dovadă a plăţii un ordin de plată întocmit în fals, prin care se atesta plata contravalorii la sucursala din Buzău a unei unităţi bancare.Totodată, acesta este suspectat că, la data de 28 martie 2011, prin declinarea în fals a calităţii de administrator al unei alte firme din Constanţa, a indus în eroare administratorii unei societăţi din Buzău, încheind un contract de vânzare – cumpărare în baza căruia s-a angajat să livreze 670 de tone de grâu. După ce a încasat în avans 47.248 de lei, reprezentând contravaloarea a 34,64 tone grâu de panificaţie, suspectul a indicat ca punct de încărcare un depozit cerealier din judeţul Giurgiu, care nu aparţinea însă societăţii în numele căreia a încheiat tranzacţia. Ulterior acesta nu şi-a mai onorat obligaţia de livrare a mărfii. Suspectul s-a sustras cercetărilor, iar în ziua de 8 noiembrie 2012 a fost adus la sediul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Buzău. Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Buzău au început urmărirea penală împotriva suspectului în cele două cauze şi au luat împotriva lui măsura reţinerii pentru 24 de ore.Cercetările continuă în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a suspectului.IGPR – Centrul de Informare și Relații Publice