Suspect de săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prins în flagrant

Suspect de săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prins în flagrant de ofiţeri din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie (D.G.A.), sub coordonarea procurorului, în baza informațiilor furnizate de Departamentul de Informații și Protecție Internă (DIPI)/ În cadrul acțiunii, organizate și cu sprijinul S.R.I., agentul a fost prins în timp ce primea bani, pentru a da o soluţie favorabilă într-un dosar ce viza conducerea unui autoturism neînmatriculat şi cu numere false.Un agent de poliţie din cadrul I.P.J. Bihor, suspectat de săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, a fost prins în flagrant, vineri, 11 octombrie a.c., de ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie (D.G.A.) – Serviciul Judeţean Anticorupţie (S.J.A.) Bihor, sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, în baza informațiilor furnizate de Departamentul de Informații și Protecție Internă (DIPI). În cadrul acțiunii, organizate și cu sprijinul S.R.I., agentul a fost prins în timp ce primea suma de 390 euro de la un denunţător, în scopul de a obţine o soluţie favorabilă acestuia într-un dosar în care era cercetat pentru conducerea unui autoturism neînmatriculat şi cu numere false. Față de acesta, sâmbăta 12 octombrie a c., s-a dispus măsura arestării preventive pe 10 de zile de către Tribunalul Bihor, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă.În fapt, din informațiile transmise spre competentă verificare și soluționare la S.J.A. Bihor, s-a reţinut faptul că, la data de 07.10.2013, agentul principal de poliţie P.M.D., din cadrul Poliţiei Marghita – Biroul Poliţiei Rutiere, aflat în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, a pretins de la denunţător suma de 300 – 400 euro şi un plin de benzină la maşina personală, pentru a interveni pe lângă procuror într-un dosar penal în care era cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere a unui autoturism neînmatriculat şi cu numere false. Poliţistul a susţinut că banii ar putea servi pentru aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ, cu consecinţa suspendării permisului de conducere pe o perioadă de doar 90 de zile.În cauză, faţă de învinuitul P.M.D. a fost începută urmărirea penală pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, faptă prev. şi ped. de art. 257 alin. 1 şi 2 Cod penal cu aplicarea art. 6 şi 7 alin. 3 din Legea nr. 78/2000, în data de 12.10.2013 fiind dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore. Ulterior acesta a fost prezentat Tribunalului Bihor cu propunere de arestare, iar instanţa a emis mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 10 zile.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut