Suspecţi de braconaj, identificaţi de poliţişti

Doi bărbaţi suspectaţi că au braconat patru căpriori şi patru fazani, a căror valoare a fost estimată la peste 17.000 de euro, au fost prinşi de poliţiştii din Mureş. La data de 6 aprilie a.c., Poliţia Municipiului Reghin a fost sesizată cu privire la faptul că pe raza localităţii Frunzeni, comuna Lunca, s-au auzit focuri de armă, existând posibilitatea unei vânători neautorizate.La faţa locului s-au deplasat poliţiştii din localităţile Lunca, Fărăgău, Cozma şi o echipă de cercetare complexă din cadrul I.P.J. Mureş, care au oprit în trafic un autoturism de teren, în care se aflau doi bărbaţi, în vârstă de 28, respectiv 69 ani, ambii din municipiul Reghin.În urma verificărilor efectuate asupra autoturismului, în portbagaj, au fost descoperiţi cinci saci în care se aflau patru căpriori şi patru fazani ucişi prin împuşcare, iar lângă aceştia se afla o armă de vânătoare.Prejudiciul cauzat a fost estimat de către asociaţia care administrează fondul cinegetic la valoarea de 17.280 euro.În cauză se efectuează cercetări sub aspectul întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunii de braconaj, urmând ca suspecţii să fie reţinuţi pentru 24 ore, iar în data de 7 aprilie a.c., să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin cu propunere de punere în mişcare a acţiunii penale.CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE-I.G.P.R


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut