Suspecţi de comiterea a zeci de furturi din locuinţe, reţinuţi

Trei bucureşteni sunt suspectaţi că au comis 28 de furturi din locuinţe pe raza judeţelor Galaţi, Brăila şi Constanţa, de unde au sustras bani, bijuterii din aur şi argint, precum şi aparatură electronică, valoarea prejudiciului fiind de peste 215.000 lei.În dimineaţa zilei de 10 august a.c., poliţişti ai Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul I.P.J. Galaţi, împreună cu cei ai Serviciilor de Operaţiuni Speciale din judeţele Galaţi şi Constanţa, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial Galaţi, au organizat o acţiune pe raza municipiului Constanţa, în urma căreia au fost depistaţi I. Cristian, de 44 de ani, V. Vasile, de 46 de ani şi C. Constantin, de 54 de ani, toţi din Bucureşti, suspectaţi de comiterea mai multor furturi din locuinţe.În urma investigaţiilor efectuate au rezultat indicii că suspecţii, în perioada iunie 2010 – începutul lui august 2011, au comis 28 de furturi din locuinţe în judeţele Galaţi, Brăila şi Constanţa, de unde au sustras bani, bijuterii din aur şi argint, aparatură electronică, valoarea prejudiciului ridicându-se la 216.360 lei.În momentul depistării, în autoturismul cu care se deplasau cei trei, au fost găsite mai multe tipuri de instrumente ce erau folosite la spargerea locuinţelor.În baza autorizaţiilor emise de Tribunalul Galaţi, au fost efectuate percheziţii la domiciliile celor trei suspecţi, de unde au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor aproximativ 26.000 de euro, 5.500 de lei, bijuterii, laptopuri şi ceasuri de mână.Totodată, din verificările efectuate de poliţişti a reieşit că doi dintre suspecţi, V. Vasile şi C. Constantin erau daţi în urmărire naţională şi internaţională din anul 2007, pe numele lui V. Vasile fiind emise două mandate de executare a pedepsei cu închisoarea de şase, respectiv patru ani, pentru furt de autoturisme şi furt din locuinţă, iar pe numele lui C. Constantin era emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de şase ani pentru furt de autoturisme, precum şi un mandat de arestare preventivă de 30 zile pentru furt din locuinţă.Cei trei au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat cu consecinţe deosebit de grave şi constituire de grup infracţional organizat, urmând a fi prezentaţi Tribunalului Galaţi cu propunere de arestare preventivă.Centrul de Informare şi Relaţii Publice – I.G.P.R.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Misiuni de asistență medicală: 1.674. Citiți aici

28 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.022 evenimente gestionate de efectivele MAI. Citiți aici

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut