Suspecţi de furt de arme, depistaţi de poliţiştii orădeni

Trei suspecţi în cazul furtului de arme din locuinţa unui orădean, comis în luna ianuarie a.c., au fost reţinuţi de poliţişti şi arestaţi de magistraţi pentru 29 de zile. Pe numele acestora s-a întocmit dosar penal pentru furt calificat şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Joi, 9 septembrie a.c., poliţiştii orădeni, însoţiţi de luptători ai Serviciului de Intervenţie Rapidă Bihor, sub directa coordonare a procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, au organizat o acţiune pe raza Municipiului Oradea, în urma căreia au fost identificaţi, prinşi şi reţinuţi Ş.I.R., de 33 de ani şi B.A.C., de 30 de ani, ambii din Municipiul Oradea.Suspecţii sunt cercetaţi în cazul furtului de arme comis în noaptea de 8 spre 9 ianuarie a.c., atunci când s-a pătruns prin efracţie într-un apartament din Oradea, fiind sustrase trei arme de vânătoare, două arme neletale, muniţie, alte bunuri, precum şi diferite sume de bani, aflate într-un dulap metalic. Ulterior, după ce au sustras bunurile în cauză, cei doi suspecţi le-au transportat şi ascuns în Comuna Tinca, la domiciliul lui C.J.M.Ş.I.R. şi B.A.C. au fost prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea şi Judecătoriei Oradea cu propunere de arestare preventivă sub aspectul comiterii infracţiunilor de furt calificat şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, iar magistraţii au emis faţă de aceştia mandate de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile. În cazul lui C.J.M., instanţa a hotărât înlocuirea măsurii preventive de a nu părăsi localitatea, care îi fusese aplicată la 2 septembrie a.c., cu cea a arestării preventive pentru 29 de zile.Cercetările în cauză continuă pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a suspecţilor.I.G.P.R – Centrul de Informare şi Relaţii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut