Suspecţi de furt de cablu telefonic reţinuţi

Cinci tineri din judeţul Mureş sunt suspectaţi de poliţişti că au comis furturi de cablu telefonic de pe raza mai multor comune din judeţ / Suspecţii au fost reţinuţi, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentaţi parchetului cu propunere de arestare preventivă.În seara de 6 martie a.c., în jurul orei 23.00, Postul de Poliţie Gurghiu din cadrul I.P.J. Mureş a fost sesizat de angajaţii unei societăţi de telefonie cu privire la faptul că pe tronsonul liniei de telefonie fixă dintre satele Gurghiu-Caşva a fost tăiat cablul telefonic.Poliţistul, care s-a deplasat de îndată la faţa locului, a observat două persoane care încercau să introducă într-un autoturism cablul telefonic. La vederea acestuia, suspecţii au abandonat cablul telefonic şi au fugit. Pentru prinderea lor, poliţistul a folosit armamentul din dotare, însă, aceştia nu s-au oprit, reuşind să scape.În urma investigaţiilor efectuate, în doar câteva ore, poliţiştii din cadrul Biroului de Ordine Publică pentru Mediul Rural Reghin şi ai Postului de Poliţie Gurghiu, i-au identificat pe suspecţi. Împotriva acestora, S.G., de 26 de ani, P.Z., de 23 de ani, P.L. de 26 ani, toţi din Gurghiu, C.D., de 29 de ani, din Aiud, judeţul Alba şi M.C., de 21 ani, din Hodac, s-a dispus începerea urmăririi penale, în urma cercetărilor efectuate reuşindu-se probarea a încă două furturi de cablu telefonic, fapte comise anterior. Cei cinci suspecţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin, cu propunere de arestare preventivă.I.G.P.R. – Centrul de Informare şi Relaţii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut