Suspecţi de furturi din locuinţe, arestaţi

Patru bărbaţi din Mureş sunt suspectaţi de poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul I.P.J. Sibiu de comiterea a 24 de furturi din locuinţe. În urma percheziţiilor efectuate, ieri, la locuinţele acestora, au fost identificate bunuri provenite din furturi şi instrumente folosite de aceştia la comiterea faptelor. În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii din cadrul Biroului Investigaţii Criminale Sibiu au identificat şi reţinut patru persoane, cu vârste cuprinse între 22 şi 30 de ani, din judeţul Mureş, suspectaţi de săvârşirea de furturi din locuinţe, în special din apartamente situate la bloc. Astfel, poliţiştii sibieni au stabilit faptul că cei patru suspecţi au comis 24 de furturi din locuinţă, toate în municipiul Sibiu, în perioada iunie – septembrie 2012. Prejudiciul cauzat în urma săvârşirii acestor fapte este de aproximativ 50.000 de lei.În cursul zilei de ieri, 19 septembrie a.c., poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale Sibiu au efectuat mai multe percheziţii domiciliare în judeţul Mureş, atât la domiciliile suspecţilor, cât şi la alte persoane suspectate de complicitate la comiterea acestor fapte. În urma percheziţiilor efectuate, au fost identificate atât bunuri suspectate a proveni din săvârşirea furturilor din imobil, cât şi instrumente folosite de aceştia la comiterea faptelor. În baza probatoriului administrat în cauză, Judecătoria Sibiu a dispus arestarea preventivă a acestora pentru o perioadă de 29 de zile, în prezent fiind încarceraţi în Centrul de Reţinere şi Aretare Preventivă Sibiu. Poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale Sibiu continuă cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a grupării, cercetările fiind extinse şi cu privire la alte persoane suspecte. O parte din aceste infracţiuni s-au produs prin escaladarea şi pătrunderea în imobil prin geamuri lăsate de proprietari deschise, în special, la parterul blocurilor. Poliţia recomandă proprietarilor să manifeste atenţie atunci când pleacă de acasă, să se asigure că nu au lăsat geamuri sau guri de aerisire deschise. Un alt aspect important în activitatea de prevenire este acela de a sesiza Poliţia atunci când sunt observate persoane suspecte în zona imobilelor sau sunt întrebaţi cu privire la persoanele care domiciliază în zona respectivă.I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Misiuni de asistență medicală: 1.674. Citiți aici

28 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.022 evenimente gestionate de efectivele MAI. Citiți aici

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut