Suspecţi de infracţiuni economice, depistaţi

Poliţiştii de investigarea fraudelor din cadrul I.P.J. Botoşani au început urmărirea penală faţă de două persoane, suspectate de reproducere neautorizată pe sisteme de calcul a programelor pe calculator şi evaziune fiscală. La data de 6 august a.c., poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor au dispus începerea urmăririi penale faţă de A. Marius, de 36 de ani, din municipiul Botoşani, pentru săvârşirea infracţiunilor de reproducere neautorizată pe sisteme de calcul a programelor pe calculator în oricare dintre următoarele modalităţi: stocare, instalare, rulare sau execuţie, afişare ori transmitere în reţea internă şi de reproducere a operelor purtătoare de drepturi conexe. Acesta este suspectat că, în cursul anului 2010, a reprodus fără drept, pe calculatoarele unei societăţi comerciale, programe pe calculator şi muzică, fără a deţine acordul titularilor de drepturi.Prejudiciul cauzat titularilor de drepturi se ridică la peste 8.000 de euro.La aceeaşi dată, poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Botoşani, în urma activităţilor investigative, au dispus începerea urmăririi penale faţă de D. Adrian, de 27 de ani, din municipiul Botoşani, suspectat de evaziune fiscală. În fapt, bărbatul este suspectat că, în perioada noiembrie – decembrie 2008, în calitate de administrator şi asociat unic la o societate comercială, s-a sustras de la plata obligaţiilor fiscale, prin neevidenţierea în actele contabile a veniturilor realizate din relaţii comerciale derulate în cadrul societăţii. Prin neefectuarea acestor operaţiuni, a fost cauzat un prejudiciu bugetului general consolidat al statului, în valoare de 33.539 de lei.I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Acțiuni permanente pentru combaterea traficului de droguri. Detalii aici

Rezultate înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Citește mai mult

Trei persoane reținute pentru braconaj. Detalii aici

32.130 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale

4.151 de intervenții ale efectivelor MAI

15 persoane salvate de efectivele MAI în ultimele 24 de ore

Participarea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, la DC News TV. Detalii aici

Sari la conținut