Peste 300 de suspecţi de infracţiuni au fost depistaţi de poliţişti, în urma acţiunilor desfăşurate pe parcursul a patru zile. / De asemenea, poliţiştii au aplicat peste 13.000 de sancţiuni contravenţionale, 10.861 dintre acestea fiind pentru nerespectarea normelor privind circulaţia pe drumurile publice.Poliţiştii au continuat acţiunile pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică. Astfel, în perioada 16 – 19 septembrie a.c., suplimentar faţă de activităţile dispozitivelor curente de ordine şi siguranţă publică, la nivel naţional, au fost organizate 735 de acţiuni, 1.810 controale, 423 de filtre şi 5 razii.În cele patru zile, au fost depistate 395 de infracţiuni, dintre care 227 în flagrant delict. Totodată, poliţiştii au prins 306 suspecţi de infracţiuni, dintre care 60 au fost reţinuţi şi 38 arestaţi. 6 autoturisme semnalate ca fiind furate au fost găsite. Poliţiştii au aplicat 13.402 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 2.459.330 de lei și au confiscat bunuri în valoare de 248.207 lei.Polițiștii au intervenit și au aplicat 1.785 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică prevăzute de Legea 61/1991, au aplicat 351 de sancțiuni prevăzute de Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite şi 58 la Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor. Cele mai multe sancţiuni aplicate au fost ca urmare a încălcării normelor prevăzute de O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, respectiv 10.861, dintre care 44 pentru consum de alcool şi 2.567 pentru încălcarea regimului legal de viteză. De asemenea, poliţiştii au reţinut 488 de permise de conducere şi au retras 258 de certificate de înmatriculare. I.G.P.R. – Centrul de Informare şi Relaţii Publice