Suspecţi de înşelăciune cu locuri de muncă în Anglia reţinuţi

•Poliţiştii au efectuat şapte percheziţii domiciliare şi au ridicat documente şi bunuri ce urmează a fi folosite ca material probator în mai multe dosare penale.•Faţă de patru buzoieni, suspectaţi de comiterea unor înşelăciuni, cu un prejudiciu total de peste 22.000 de euro, s-a luat măsura reţinerii pentru 24 de ore.Ieri, 10 martie a.c., Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău a organizat o acţiune în Municipiul Buzău şi în localităţile Blăjani şi Zărneşti, în vederea documentării activităţii infracţionale a unor persoane suspectate de comiterea unor infracţiuni de înşelăciune, comise în perioada septembrie 2009 – februarie 2010, respectiv de furt, săvârşite în perioada 24 februarie – 5 martie a.c. Au fost angrenaţi poliţişti din cadrul Serviciilor de Investigaţii Criminale, Investigare a Fraudelor, Rutier, Ordine Publică, Intervenţie Rapidă, Biroului de Poliţie Rurală Buzău şi din cadrul Posturilor de poliţie Zărneşti, Poşta Câlnău, Blăjani, fiind constituite dispozitive de blocare pe principalele căi de comunicaţie spre cele trei zone de acţiune. Au efectuat şapte percheziţii domiciliare la locuinţele unor suspecţi în cauzele respective.Poliţiştii au oprit şi controlat toate autovehicule care au circulat în zonele respective, în total fiind legitimate 95 de persoane şi controlate peste 80 de autovehicule, dintre care şase înmatriculate în alte state. Au fost constatate 81 de contravenţii la regimul circulaţiei pe drumurile publice, valoarea amenzilor aplicate fiind de 5.840 de lei.În urma acţiunii, poliţiştii au găsit şi ridicat documente ce urmează a fi folosite ca material probator în dosarul referitor la activitatea infracţională a unui bărbat de 32 de ani şi a unei femei în vârstă de 43 de ani, ambii din Municipiul Buzău, suspectaţi de săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.Aceştia sunt suspectaţi că, în perioada septembrie 2009 – februarie 2010, au contactat 68 de persoane din Judeţul Buzău, prin intermediul unor anunţuri sau prin al unor site-uri de Internet, cărora le-au promis că îi pot consilia şi ajuta în vederea obţinerii unui loc de muncă în Anglia, în schimbul sumei de 300 de euro de persoană, bani ce reprezentau contravaloarea prestaţiei de consiliere.În acest mod, cei doi buzoieni ar fi încasat de la cele 68 de persoane aproximativ 20.000 de euro, fără a emite chitanţe fiscale, fără a fi autorizaţi să desfăşoare astfel de activităţi şi fără a întreprinde vreun demers în sensul promisiunilor făcute.Împotriva celor doi s-a luat măsura reţinerii pentru 24 de ore.Totodată, în urma percheziţiei efectuate la locuinţa altor doi buzoieni, un tânăr de 27 de ani şi o tânără în vârstă de 24 de ani, suspectaţi de comiterea de înşelăciuni prin metoda „SMS”, au fost găsite trei telefoane mobile şi suma de 260 de lei. Cei doi tineri au fost conduşi la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău, unde au fost reţinuţi pentru 24 de ore.Ei sunt suspectaţi că, în perioada ianuarie-martie 2010, au înşelat nouă persoane din mai multe localităţi din ţară, prin trimiterea unor mesaje pe telefonul mobil, prin care îi înştiinţau că au câştigat suma de 20.000 de euro, după care le contactau telefonic, le creau convingerea că sunt câştigătorii sumei respective, şi le solicitau să depună prin mandat on-line diferite sume de bani, ca „taxă” pentru validarea premiului, prejudiciul total fiind de 2.200 de euro şi 3.300 de lei.I.G.P.R. – CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut