Cinci persoane sunt cercetate de poliţiştii antidrog braşoveni pentru trafic de droguri de risc / În urma probatoriului administrat în cauză, doi dintre suspecţi au fost arestaţi preventiv, iar faţă de ceilalţi trei s-a dispus măsura de a nu părăsi localitatea Braşov.Urmare a monitorizării, timp de două luni, a activităţii infracţionale a unui grup cu preocupări pe linia traficului şi consumului ilicit de droguri, la data de 27 octombrie a.c., ofiţerii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Braşov, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. –Serviciul Teritorial Braşov, au efectuat două percheziţii la locuinţele lui S. R. G., de 21 de ani şi K.A.F., de 29 de ani, ambii din Braşov, suspectaţi de trafic de droguri.Continuând activităţile de cercetare în această cauză, la data de 28 octombrie a.c., poliţiştii au stabilit că un alt suspect urma să procure canabis, de la P.O.C, de 19 ani, din Braşov.Astfel, la data de 29 octombrie a.c., în jurul orei 13.00, ştiind că va avea loc o tranzacţie de droguri între aceştia, ofiţerii B.C.C.O. Braşov au realizat prinderea în flagrant, identificând o ţiplă din nylon transparent ce conţinea un gram de cannabis asupra lui P.O.C., iar asupra lui S.L.E., aproximativ 6 grame de canabis.Din cercetări s-a stabilit faptul că P.O.C. procurase cannabisul confiscat în urma prinderii în flagrant, de la cetăţeanul american B.J.W., de 29 de ani, rezident în Braşov, cunoscut cu preocupări pe linia consumului ilicit de droguri care, la rândul său, a fost prins în flagrant, în aceeaşi zonă, în timp ce încerca să vândă o nouă cantitate de canabis.În urma probatoriului administrat în cauză, faţă de S.R.G. şi K.A.F. s-a dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. 1 din Legea 143/2000, iar la data de 28 octombrie a.c., s-a dispus măsura arestării preventive pentru o perioadă de 29 de zile. De asemenea, faţă de ceilalţi trei suspecţi, procurorii din cadrul D.I.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial Braşov au dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc, iar la data de 30 octombrie a.c. a fost dispusă de instanţa de judecată măsura de a nu părăsi localitatea Braşov.Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a suspecţilor. Dacă aceştia vor fi găsiţi vinovaţi, riscă o pedeapsă privativă de libertate de până la 15 ani. CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE – I.G.P.R.