Suspecţi de trafic de droguri de risc, reţinuţi

La data de 31 octombrie a.c., poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Craiova – Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Mehedinţi, şi procurori D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Mehedinţi, cu sprijinul D.G.I.P.I., au organizat şi desfăşurat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii traficului ilicit de droguri, pe raza judeţelor Mehedinţi şi Dolj.Astfel, au fost prinşi în flagrant A.M., din Drobeta Turnu Severin şi M.F., din comuna Piscu Vechi, judeţul Dolj, ambii de 18 ani, în timp ce comercializau aproximativ 50 grame cannabis, contra sumei de 1.500 de lei.În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că drogurile au fost cultivate de către M.F..Suspecţii au fost prezentaţi procurorilor, fiind dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin.1 din Legea 143/2000. Astăzi, cei doi vor fi prezentaţi Tribunalului Mehedinţi cu propunere de arestare preventivă pe o perioadă de 29 zile.În cauză, cercetările sunt continuate.Imagini video se gasesc pe site-ul www.politiaromana.ro.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut