Suspecţi de trafic de droguri de risc si mare risc, reţinuţi

Doi suspecţi de trafic de droguri de risc şi mare risc, prinşi în timp ce încercau să vândă 100 grame de cannabis La data de 24.11.2011, poliţiştii din cadrul B.C.C.O. Craiova – S.C.C.O. Gorj, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul B.C.C.O. Craiova şi I.P.J. Gorj, împreună cu procurorii din cadrul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Gorj, cu sprijinul de specialitate al ofiţerilor D.G.I.P.I., au organizat şi desfăşurat o acţiune de prindere în flagrant a membrilor unui grup infracţional organizat, specializat în traficul de droguri de risc.Astfel, au fost prinşi în flagrant, în timp ce intenţionau să vândă 100 grame de cannabis, contra sumei de 250 de lei, suspecţii M. RICĂ, de 29 ani şi D. DORINEL, de 23 ani, din judeţul Gorj.În continuarea cercetărilor, au fost depistaţi, în municipiul Târgu Jiu, alţi trei suspecţi, respectiv C. CRISTIAN, de 29 ani, D. VASILE, de 25 ani, C. ALEXANDRU, de 22 ani, toţi din judeţul Gorj.De asemenea, au fost efectuate simultan şapte percheziţii domiciliare la locuinţele membrilor grupului infracţional, fiind descoperite şi ridicate peste 200 grame de cannabis şi 0,5 grame de cocaină.Suspecţii au fost prezentaţi procurorilor din cadrul D.I.I.C.O.T.- Biroul Teritorial Gorj, fiind dispusă reţinerea pentru 24 de ore a celor cinci. Astăzi, 25.11.2011, cei în cauză vor fi prezentaţi judecătorilor din cadrul Tribunalului Gorj, cu propunere de arestare preventivă. Centrul de Informare şi Relaţii Publice – I.G.P.R.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut