Suspecţi de trafic de persoane, reţinuţi

Trei bărbaţi din Covasna sunt suspectaţi de ofiţerii de crimă organizată şi procurorii D.I.I.C.O.T. că au racolat mai multe tinere, minore şi majore, pe care le-au exploatat sexual în străinătate. Poliţişti ai Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Covasna, cu sprijinul luptătorilor de la Serviciul de Intervenţie Rapidă Covasna, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Covasna, au efectuat în cursul zilei de ieri o acţiune pe linia combaterii traficului intern şi internaţional de persoane.Astfel, în timpul acţiunii, forţele participante au executat trei mandate de aducere şi au efectuat patru percheziţii domiciliare, în urma cărora au fost conduşi la sediul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Covasna trei bărbaţi, respectiv: D.J., de 28 de ani, din municipiul Sfântu Gheorghe, B.G., de 25 de ani, din comuna Bixad şi M.M., de 39 de ani, din Sfântu Gheorghe.Aceştia sunt suspectaţi că, în perioada 2010-2011, au racolat mai multe tinere, minore şi majore cărora, profitând de starea de vulnerabilitate în care se aflau, generată de situaţia familială grea, mediul de viaţă sărac şi nivelul scăzut de şcolarizare, le promiteau un loc de muncă în străinătate. Odată ajunse acolo, tinerele erau exploatate sexual. În urma percheziţiilor efectuate, poliţiştii au ridicat pentru cercetări mai multe suporturi de informaţii electronice, calculatoare, telefoane mobile, documente şi înscrisuri.În urma probatoriului administrat în cauză, suspecţii au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă, de către procurorii D.I.I.C.O.T., pentru 24 de ore, pentru comiterea infracţiunilor de constituirea unui grup în vederea comiterii de infracţiuni şi trafic de persoane, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentaţi Tribunalului Covasna cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE – I.G.P.R.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Misiuni de asistență medicală: 1.674. Citiți aici

28 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.022 evenimente gestionate de efectivele MAI. Citiți aici

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut