Sute de persoane sunt ajutate de către pompierii militari

Angajaţii Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă sunt acolo unde oamenii au nevoie să fie deblocaţi din nămeţi sau să fie conduşi spre adăposturile oferite de autorităţi. Pompierii militari continuă să distribuie alimente şi băuturi calde celor aflaţi în nevoie şi asigură necesarul de apă potabilă locuitorilor din localităţile afectate de temperaturile scăzute ce au condus la defecţiuni ale conductelor principale.La această oră, echipajele SMURD din toată ţara se deplasează cu dificultate din cauza troienelor mari de zăpadă şi a viscolului pentru a oferi îngrijire de specialitate unui număr mare de persoane şi pentru a prelua şi transporta la unităţile spitaliceşti cazurile grave.Numai în judeţul Călăraşi, au fost înregistrate mai multe evenimente ce au solicitat mai des decât de obicei calităţile umane şi capacitatea de intervenţie a pompierilor.Cinci copii cu vârste mici, care prezintă febră mare şi trebuie transportaţi de urgenţă la spital vor fi preluaţi de o autospecială de descarcerare grea de la Lehliu Gară. În Dragalina, un echipaj SMURD se deplasează pentru a prelua o femeie însărcinată în 2 luni care prezintă hemoragie masivă şi are nevoie urgentă de transport la spital pentru intervenţie medicală de specialitate. Un bărbat de 25 de ani, inconştient, căzut în zăpadă, în halta Dor Mărunt, a primit ajutor de la paramedicii SMURD din Lehliu Gară care se deplasează acum la o femeie 80 de ani cu insuficienţă respiratorie pe care o transportă la spitalul judeţean Călăraşi. La Borcea se deplasează un echipaj de pompieri cu un autovehicul de intervenţie ARO pentru a prelua de urgenţă o persoană care necesită o intervenţie chirurgicală. Va fi preluată şi o altă persoană cu probleme medicale din localitatea Jegălia.O casă din Budeşti aparţinând unei femei de 81 de ani, a fost acoperită de mai multe crengi de dimensiuni mari secţionate de ploaia îngheţată, punând în pericol acoperişul. Garda de Intervenţie din localitate a încheiat misiunea cu succes.Pentru preluarea a şase persoane surprinse de viscol în localitatea Drajna, un echipaj al Secţiei de pompieri Dragalina s-a deplasat cu un autocamion de intervenţie.Oamenii au fost transportaţi de către cadrele militare din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Călăraşi la Slobozia, unde intenţionau să ajungă.Dimineaţă, pentru a acorda primul ajutor şi a prelua o persoană cu afecţiuni medicale, un echipaj al Secţiei de pompieri Lehliu Gară a fost solicitat să intervină cu un autocamion de intervenţie în localitatea Sănduliţa, comuna Săruleşti. Pe drumul de înapoiere, cadrele militare vor prelua şi o persoană din localitatea Ileana, persoană care a suferit o intoxicaţie cu medicamente şi se află în stare de inconştienţă. Tot la Lehliu Gară aproximativ 150 de persoane surprinse în tiruri sau autoturisme de zăpezile abundente au fost conduse de pompierii militari către adăpostul amenajat în incinta primăriei unde autorităţile locale au oferit băuturi calde.La Drajna şi Fundulea au fost, de asemenea, ajutate 43 de persoane afectate de viscol şi căderi de precipitaţii abundente. Acestea au beneficiat de cazare în spaţii încălzite.Toţi angajaţii Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă sunt pregătiţi să intervină pentru salvarea şi acordarea primului ajutor persoanelor aflate în situaţii de urgenţă, dând mereu dovadă de profesionalism şi generozitate.Compartimentul Informare şi Relaţii Publice – I.G.S.U.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut