Poliţiştii de la transporturi au acţionat pentru verificarea legalităţii activităţii de taximetrie din zona aeroporturilor internaţionale Henri Coandă Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Bacău şi Iaşi. În numai două ore, au fost verificate 76 de autoturisme și au fost aplicate 35 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 9.000 de lei, pentru abateri de la normele legale care reglementează circulaţia pe drumurile publice şi activitatea de taximetrie şi rent-a-car.La data de 11 mai a.c., sub coordonarea Direcţiei de Poliţie Transporturi din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, poliţiştii au desfăşurat o acţiune în zona aeroporturilor internaţionale Henri Coandă Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Bacău şi Iaşi.Activitatea a vizat depistarea persoanelor care transportă pasageri fără îndeplinirea prevederilor legale.Pe parcursul a două ore, în funcţie de traficul de pasageri din fiecare aeroport, poliţiştii au verificat 76 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate au aplicat 35 de sancţiuni contravenţionale. Dintre abaterile constatate, 32 au fost pentru încălcarea normelor privind circulaţia pe drumurile publice și pentru încălcări ale prevederilor Legii 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere.Valoarea sancţiunilor contravenţionale aplicate de către poliţişti este de 9.330 de lei.Acţiunile desfăşurate de Poliţia Română pentru creşterea siguranţei transportului public de persoane în zonele adiacente aeroporturilor vor continua şi în perioada următoare.I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice