Taximetriștii din zona aeroporturilor, verificați de poliţişti

Peste 150 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate, ieri, de către polițiștii de la transporturi și de la rutieră, în urma unei acţiuni desfăşurate în zona aeroporturilor internaţionale, pentru nerespectarea prevederilor legale privind transportul de persoane în regim de taxi şi a normelor privind circulaţia pe drumurile publice.La data de 15 ianuarie a.c., Direcţia Rutieră şi Direcţia de Poliţie Transporturi din cadrul I.G.P.R., au coordonat o acţiune pentru verificarea legalităţii desfăşurării transportului rutier în regim ,,taxi” în zona aeroporturilor internaţionale.Poliţiştii au acţionat în apropierea aeroportului Henri Coandă Bucureşti-Otopeni, precum şi în zonele adiacente aeroporturilor din Timişoara, Cluj-Napoca, Bacău şi Iaşi. Au fost vizate traseele dinspre şi către aeroporturi, precum şi zonele unde au loc debarcarea şi preluarea pasagerilor, acţionându-se pentru depistarea persoanelor care practică ilegal activitatea de taximetrie, precum şi pentru sancţionarea celor care, deşi sunt autorizaţi, nu respectă regulile de tarifare sau calitatea serviciilor.Prin activităţile desfăşurate, poliţiştii au urmărit şi diminuarea concurenţei neloiale, verificarea stării tehnice a autovehiculelor taxi, precum şi verificarea funcţionării corecte a aparatelor de taxat.Echipele de control au verificat, pe parcursul activităţilor, 284 de autovehicule.Poliţiştii au aplicat 154 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 136 la O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi 14 la Legea 38/2003 privind transportul de persoane în regim de taxi şi în regim de închiriere. Ca măsuri complementare, au fost retrase 13 certificate de înmatriculate şi au fost reţinute 3 permise de conducere.De asemenea, a fost întocmit un dosar penal pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice.Alături de poliţişti, la acţiunile de control au participat şi specialişti din cadrul altor instituţii cu atribuţii în domeniu.I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut