Taxiuri controlate de poliţişti în zona gărilor

În ultimele zile, poliţiştii de la Rutieră şi Transporturi au desfăşurat acţiuni de control în zona Gării de Nord şi a staţiilor CF Basarab şi Obor, pentru verificarea respectării legislaţiei referitoare la transportul de persoane în regim taxi.În intervalul 31 august – 1 septembrie a.c., poliţiştii au continuat acţiunile prin care s-au urmărit depistarea persoanelor care practică ilegal activitatea de taximetrie, precum şi sancţionarea celor care, deşi sunt autorizaţi, nu respectă regulile de tarifare sau calitatea serviciilor. Acţiunile au fost coordonate de către Direcţia Rutieră şi Direcţia de Poliţie Transporturi din cadrul I.G.P.R..Astfel, poliţiştii de la Rutieră şi Transporturi au verificat 137 de autovehicule care se aflau în zona gărilor, fiind aplicate 71 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 30.180 de lei.Din totalul sancţiunilor contravenţionale, 17 au fost aplicate în conformitate cu prevederile Legii nr. 38/2003, privind transportul de persoane în regim de taxi, 29 în conformitate cu prevederile OUG 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice, în conformitate cu prevederile Legii nr. 61/1991 privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice şi 9 pentru abateri prevăzute de alte acte normative,valoarea acestora fiind 7.000 de lei.Pentru comiterea unor fapte ce atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut 3 permise de conducere, iar pentru defecţiuni tehnice sau dotări suplimentare nepermise de lege, au fost retrase 3 certificate de înmatriculare.În cadrul acţiunii poliţiştii au constatat 4 infracţiuni, dintre care 3 la regimul circulaţiei. Direcţia Rutieră şi Direcţia de Poliţie Transporturi din cadrul I.G.P.R. vor continua acţiunile pentru verificarea respectării legislaţiei referitoare la transportul de persoane în regim taxi.Poliţişti de la Rutieră şi Transporturi, împreună cu specialişti de la Oficiul pentru Protecţia Consumatorului, Registrul Auto Român, Biroul Român de Metrologie şi primăriile locale vor controla autovehiculele care circulă în regim taxi, acţionând pe traseele dinspre/către aeroporturile civile, în zonele de debarcare şi de preluare ale pasagerilor.I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relaţii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Misiuni de asistență medicală: 1.674. Citiți aici

28 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.022 evenimente gestionate de efectivele MAI. Citiți aici

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut