În zilele de 15-16 octombrie 2009, Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” a găzduit Sesiunea ştiinţifică internaţională cu tema „Afacerile interne şi justiţia în contextul integrării europene şi al globalizării”, manifestare de interes european la care au participat reprezentanţi ai structurilor Ministerului Administraţiei şi Internelor, ai Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării, specialişti din instituţii similare din străinătate (Anglia, Grecia, Franţa, Israel, Italia, Moldova, Macedonia şi China ), cadre didactice şi studenţi din mai multe universităţi din ţară. Lucrările simpozionului s-au desfăşurat atât în plen, cât şi pe secţiuni, fiind prezentate în cadrul acestora peste 150 de lucrări de mare actualitate, circumscrise problematicii afacerilor interne şi justiţiei, ştiinţelor socio-umaniste şi arhivisticii, precum şi ştiinţelor inginereşti. „Particularităţi privind cercetarea crimelor comise în timpul regimului comunist din România”, „Elita gulerelor albe-parte componentă a criminalităţii organizate”, „ Globalizarea, terorismul şi democraţia în secolul XXI”, „Gestionarea riscurilor şi ameninţărilor la adresa securităţii frontierelor europene” sunt doar câteva dintre titlurile puse în dezbatere.Deopotrivă cu realizarea unui fructuos schimb de informaţii şi idei, participanţii la manifestare au identificat teme şi oportunităţi cu mare impact asupra formării şi perfecţionării profesionale a lucrătorilor şi cadrelor de conducere din domeniul afacerilor interne şi justiţiei.Sesiunea s-a încheiat în plen, Senatul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” acordând titlul onorific de DOCTOR HONORIS CAUSA domnului prof.univ.dr. general în rezervă ION SUCEAVĂ, pentru contribuţia sa la dezvoltarea unui învăţământ poliţienesc modern şi pentru valoarea muncii de cercetare şi de creaţie în domeniul dreptului umanitar. BIROUL RELAŢII PUBLICEPersoana de contact Agent Miu Nicoleta Mariana telefon 0741186708