Termenul pentru obținerea autorizației de securitate la incendiu a fost prorogat până la data de 30 septembrie

Conform prevederilor Legii nr.146/2017 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 17/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, termenul pentru obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu a fost prorogat până la data de 30 septembrie 2017. Până la această dată, cei care dețin obligația obținerii acestui act administrativ nu vor fi sancţionați contravenţional, pentru nedeținerea acestuia. * * *În primele cinci luni ale anului 2017, s-au depus eforturi susținute pentru soluționarea celor 7.703 solicitări în vederea emiterii avizelor de securitate la incendiu și a altor 4.282 solicitări pentru eliberarea autorizaţiilor de securitate la incendiu.În urma verificării documentațiilor tehnice și a lucrărilor din teren, la nivel național au fost emise 2.034 avize de securitate la incendiu și 1.260 autorizații de securitate la incendiu. De asemenea, în perioada 01 ianuarie – 31 mai a.c., inspectorii de prevenire au derulat 17.883 acțiuni de îndrumare și control, pe timpul cărora au aplicat 5.967 amenzi în cuantum de 7,6 milioane lei. Pentru a veni în sprijinul beneficiarilor, personalul specializat a acordat asistenţă tehnică de specialitate în 12.475 cazuri, persoanele responsabile primind îndrumare asupra aspectelor ce trebuie îndeplinite pentru a intra în legalitate. Totodată, instituția noastră a elaborat o platformă on-line, sub forma unui ghid practic, prin intermediul căreia, persoanele interesate pot verifica necesitatea obținerii actelor administrative, respectiv documentele necesare pentru eliberarea acestora. Pregătirea factorilor responsabili, asistența tehnică de specialitate și asigurarea capacității de răspuns a comunității rămân acțiunile noastre prioritare, iar prin creșterea gradului de implicare a populației în gestionarea urgențelor civile, IGSU își consolidează poziția de factor motor în domeniu.I.G.S.U. – Serviciul Informare şi Relaţii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut