În urma unui control efectuat de poliţişti din cadrul I.P.J. Călăraşi, împreună cu alte instituţii, la o societate comercială din oraşul Lehliu Gară, au fost ridicate, în vederea confiscării, bunuri în valoare de peste 1.000.000 de lei. / Au fost depistate 25 de persoane care munceau „la negru”.La sfârşitul săptămânii trecute, poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Lehliu-Gară, Serviciul de Investigare a Fraudelor, Serviciului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase, împreună cu reprezentanţi ai Gărzii Financiare, Inspectoratului Teritorial de Muncă şi Vama Călăraşi au acţionat pentru combaterea evaziunii fiscale, contrabandei şi muncii la negru. A fost controlată o societate comercială din Lehliu Gară, care desfăşoară activităţi în domeniul textil. La momentul efectuării controlului, la secţia de producţie au fost depistate 25 de persoane care desfăşurau activităţi, fără să aibă contracte de muncă. S-a dispus măsura sancţionării administratorului cu 100.000 de lei, conform prevederilor Codului Muncii.Administratorul societăţii nu a putut prezenta documente de provenienţă a materiei prime şi a altor obiecte, fiind luată măsura indisponibilizări a 23.200 de boluri de ceramică, în valoare de 116.000 de lei, peste 130.000 de tacâmuri, în valoare de 264.000 de lei, 326 de baterii din clasa a II-a – articole pirotehnice interzise la deţinere, în valoare de 4.500 de lei şi materiale textile de 650.000 de lei.Valoarea aproximativă a tuturor bunurilor ridicate în vederea confiscării depăşeşte 1.000.000 lei.În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală, contrabandă şi deţinerea fără drept de articole pirotehnice CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE – I.G.P.R.