Țigări de contrabandă, depistate de poliţişti

Poliţiştii din Botoşani au depistat aproape 150.000 de ţigarete de contrabandă într-un autoturism care a refuzat să oprească la semnalele regulamentare. La data de 5 noiembrie a.c., în jurul orei 16.20, un echipaj de poliţie rutieră din Botoşani, care se afla în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, pe raza localităţii Cerviceşti, comuna Mihai Eminescu, a sesizat faptul că, la vederea maşinii poliţiei, un autoturism a virat brusc pe un drum lateral, intrând pe câmp. Poliţiştii au urmărit autoturismul în cauză pe o distanță de aproximativ 4 km. de la drumul naţional, după care șoferul a oprit autoturismul şi a fugit, abandonându-l. Poliţiştii au continuat urmărirea şoferului reuşind imobilizarea acestuia la o distanță de 300 metri de vehiculul abandonat.După imobilizarea şi legitimarea conducătorului auto, poliţiştii au verificat interiorul autoturismului, fiind depistate mai multe cutii din carton inscripţionate cu denumirea ,,TUTUN CTC” – Republica Moldova, în interiorul cărora s-au inventariat 7.470 pachete de ţigarete.În cauză s-a dispus începerea urmăririi penale față de conducătorul auto pentru colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor ce trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia. Față de persoana în cauză s-a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca astăzi să fie prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani cu propunere de sesizare a instanței de judecată în vederea arestării preventive.Cele 149.400 de ţigarete (7.470 de pachete) au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar autoturismul, în valoare de 2.000 euro, a fost indisponibilizat.Prejudiciul estimat cauzat bugetului de stat este de 62.748 lei .Poliţiştii continuă cercetările în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor comiterii faptei.I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut