Polițiștii din Ilfov au descoperit peste 200.000 de țigarete de contrabandă ce erau transportate cu un autoturism, de doi cetățeni moldoveni. Cei în cauză au fost reținuți.La data de 16 mai a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Fraudelor din Ilfov au depistat, în comuna Afumați, un autoturism în care se aflau doi bărbați, cetățeni moldoveni, de 30 și 35 de ani.În autoturism, polițiștii au descoperit peste 204.800 de țigarete, de proveniență extracomunitară care erau ascunse în portiere și în podeaua dublă a autovehiculului.Țigările de contrabandă și autoturismul au fost predate Direcției Vamale Regionale București.Polițiștii i-au reținut pe cei doi bărbați pentru contrabandă, urmând a fi prezentați Judecătoriei Buftea cu propunere de arestare preventivă.Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii întregii activități infracționale.I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice