Ţigări de contrabandă transportate cu salteaua pneumatică şi cu trenul

La sfârşitul săptămânii, poliţiştii de frontieră gălăţeni au depistat şi reţinut doi cetăţeni din R Moldova care au încercat să introducă ilegal în România aproximativ 1.900 pachete ţigări de contrabandă. Alte 20.000 pachete de ţigări au fost descoperite de către poliţiştii de frontieră şi lucrătorii vamali, în P.T.F Galaţi – Feroviar, ascunse într-o garnitură de tren.În ziua de 29 octombrie 2011, în jurul orei 02.30 poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Oancea au observat cu ajutorul autospecialei cu termoviziune, la sud de localitatea Cavadinesti, două persoane care nu-şi justificau prezenţa în zonă. Poliţiştii de frontieră au intervenit cu operativitate, în zonă fiind depistate şi reţinute două persoane de sex masculin, fără documente de identitate asupra lor, iar în apropiere au fost descoperite trei colete cu ţigări. În urma cercetării la faţa locului s-a constatat că cele două persoane sunt cetăţeni R. Moldova şi au trecut peste râul Prut, cu ajutorul unei saltele pneumatice, cantitatea de 38.000 ţigarete (1.900 pachete ţigări), pe care intenţionau să le transporte în municipiul Galaţi pentru comercializare.Întreaga cantitate de ţigări, în valoare de 6.042 lei, precum şi salteaua pneumatică au fost ridicate în vederea confiscării şi introduse în camera de corpuri delicte a inspectoratului.Celor două persoane în cauză li s-a întocmit lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă şi intrare în ţară prin trecere ilegală a frontierei de stat. În data de 30.10.2011, ora 21.30, în P.T.F. Galaţi-Feroviar (Larga), a intrat în ţară, circulând pe ruta Reni (Ucraina) – Giurgiuleşti (R. Moldova) – Galaţi, o garnitură de tren formată din 52 vagoane încărcate cu minereu de fier.La controlul de frontieră echipa comună formată din poliţist de frontieră şi inspector vamal a descoperit în două vagoane, sub încărcătura de minereu de fier, 26 saci de rafie cu ţigari. Cantitatea totală de 417.400 ţigarete (20.870 pachete de ţigări), în valoare de 48.651 lei, a fost reţinută şi introdusă în camera de corpuri delicte a I.J.P.F. Galaţi. Cercetările sunt continuate de către poliţiştii de frontieră din cadrul I.J.P.F. Galaţi pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale şi identificarea persoanelor implicate.Purtător de cuvânt – I.J.P.F. Galati


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut