În conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, Ministerul Afacerilor Interne supune dezbaterii publice proiectul pentru modificarea şi completarea Regulamentului de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.Reglementarea propusă urmăreşte crearea premiselor necesare actualizării permanente a evidenţei vehiculelor înmatriculate, facilitând identificarea utilizatorilor acestora şi instituirea unui mecanism suplimentar de asigurare a executării sancţiunii amenzii contravenţionale, care, pe cale de consecinţă, va reduce substanţial posibilitatea de fraudare a prevederilor legale menite să asigure disciplina şi siguranţa traficului rutier. În acest sens, se propune:1. instituirea obligaţiei persoanelor cu domiciliul sau reşedinţa în România, care conduc pe drumurile publice un vehicul înmatriculat în alt stat, de a prezenta, la cererea poliţistului rutier, pe lângă documentul de identitate sau, după caz, permisul de conducere, documentul de înmatriculare ori de înregistrare a vehiculului condus, documentele referitoare la bunurile transportate, un document doveditor al titlului cu care este deţinut vehiculul; acest document va fi însoţit de traducerea în limba română, în original, efectuată de către un traducător autorizat a cărui semnătură a fost legalizată.2. ca datele referitoare la autovehicul şi documentul doveditor al titlului cu care este deţinut acesta să fie înscrise în evidenţa autovehiculelor sau remorcilor înmatriculate în alte state, care se ţine de către poliţia rutieră. 3. ca autovehiculele şi remorcile înmatriculate în alte state, deţinute cu orice titlu de persoane care au sediul, domiciliul sau reşedinţa în România, să poată circula pe drumurile publice pentru o perioadă de maximum 30 de zile de la data dobândirii titlului.4. ca regula menţionată la pct. 3 să nu se aplice:a) autovehiculelor şi remorcilor conduse de persoanele menţionate în certificatul de înmatriculare; b) autovehiculelor şi remorcilor cu care se efectuează, în condiţiile legii, transport rutier public de mărfuri sau persoane ori, după caz, transport în regim de închiriere sau serviciu de închiriere;c) autovehiculelor şi remorcilor conduse de persoane aflate în raporturi juridice de muncă cu persoanele menţionate în certificatul de înmatriculare /care au calitatea de asociat, acţionar sau administrator, după caz, în raport cu persoanele menţionate în certificatul de înmatriculare;d) autovehiculelor şi remorcilor utilizate în baza unui contract de leasing.Menţionăm faptul că excepţia de la lit. c) a fost introdusă pentru evitarea unor situaţii de îngrădire ori limitare a dreptului la muncă al persoanelor ori libertatea alegerii locului muncii. 5. introducerea de sancţiuni în caz de nerespectare a obligaţiilor prezentate la pct. 1 şi 3 (amendă prevăzută în clasele a III-a şi a IV-a de sancţiuni, reţinerea certificatului de înmatriculare şi a plăcuţelor cu număr de înmatriculare);6. certificatul de înmatriculare şi plăcuţele cu număr de înmatriculare reţinute pentru nerespectarea dispoziţiilor prevăzute la pct. 1 al prezentei să fie păstrate la sediul serviciului rutier din care face parte agentul constatator pentru o perioadă de 5 zile lucrătoare, iar în situaţia în care în acest termen conducătorul vehiculului prezintă documentele care îi conferă dreptul de a conduce vehiculul, certificatul de înmatriculare şi plăcuţele cu număr de înmatriculare se restituie; în caz contrar, acestea se remit autorităţii emitente. 7. introducerea sancţiunii suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule în cazul nerespectării obligaţiei de a achita amenda contravenţională în termenul prevăzut de lege;Textul acestui document este afişat şi poate fi consultat pe pagina de Internet a instituţiei noastre: www.mai.gov.ro, la secţiunea Transparenţă decizională, precum şi la Centrul de Relaţii cu Publicul al M.A.I., din Piaţa Revoluţiei nr. 1 A, sector 1, Bucureşti. * * * Propunerile, sugestiile şi opiniile persoanelor interesate cu privire la acest proiect de act normativ sunt aşteptate pe adresa de e-mail – legislatie@mai.gov.ro în termen de 10 de zile.