Transparenţă decizională în elaborarea viitoarei Strategii Naţionale Antidrog 2013 – 2020

Astăzi, 4 septembrie a.c., la sediul Agenţiei Naţionale Antidrog, a avut loc o întâlnire cu reprezentanţi ai societăţii civile în cadrul procesului de consultare informală privind elaborarea Strategiei naţionale antidrog 2013 – 2020.La reuniune au participat 12 reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale partenere din domeniu şi un reprezentant al Bisericii Ortodoxe Române.În urma dezbaterilor, a fost agreată o propunere de proiect privind viitoarea Strategie naţională antidrog, ce ţine cont de elementele clare şi specifice ale realităţii româneşti pe de o parte, iar pe de altă parte de recomandările Raportului final de evaluare a Strategiei Europene 2005 – 2012. Terminologia folosită în cadrul propunerii porneşte de la cea folosită în Documentul de politici elaborat de Grupul Pompidou din cadrul Consiliului Europei, precum şi în alte strategii şi documente internaţionale în domeniu.Conform prevederilor art. 2 alin. 1 din Hotărârea de Guvern nr. 461/2011, Agenţia Naţională Antidrog este instituţia cu rol de coordonator naţional în domeniul drogurilor şi elaborează, pe baza propunerii institutiilor cu atributii în domeniu, proiectul Strategiei naţionale antidrog şi planul său de acţiune şi le supune spre aprobare Guvernului (potrivit art. 3, alin.1, lit. a din aceeaşi hotarâre de guvern).A.N.A. – Compartimentul Relaţii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Misiuni de asistență medicală: 1.674. Citiți aici

28 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.022 evenimente gestionate de efectivele MAI. Citiți aici

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut