Transport ilegal de ţigări, depistat la Maramureş

Poliţiştii de frontieră maramureşeni au surprins şi reţinut o persoană, în imediata apropiere a frontierei de stat, în timp ce încerca să transporte ilegal cu ajutorul unui autoturism, 20.000 pachete de ţigării de provenienţă ucraineană. Cantitatea de ţigari, în valoare de peste 20.000 de euro, urma să fie comercializată pe piaţa „neagră” din România. În baza unor date şi informaţii deţinute la nivelul IJPF Maramureş cu privire la desfăşurarea unor activităţi de contrabandă pe direcţia localităţii Piatra, judetul Maramureş, poliţiştii de frontieră au luat măsuri specifice pentru intensificarea supravegherii frontierei de stat. Astfel, în data de 19 august a.c., în jurul orei 17.00, poliţiştii de frontieră maramureşeni au observat, în apropierea localităţii de frontieră Piatra, la aproximatix 50 de metri de malul râului Tisa, un bărbat care conducea un autoturism în care se aflau mai multe colete voluminoase. Deoarece bărbatul a încercat să evite controlul autorităţilor, un echipaj al poliţiei de frontieră a pornit în urmărirea autoturismului, reuşind oprirea maşinii şi identificarea şoferului, acesta fiind B. Daniel, de 29 de ani, din Baia Mare. La controlul autoturismului, poliţiştii de frontieră au descoperit cantitatea de 20.000 pachete ţigări, marca Chesterfield, de provenienţă ucraineană, bunuri pentru care şoferul nu a putut prezenta documente justificative. Pe timpul cercetărilor s-a constatat că în această activitate infracţională mai sunt implicate încă două persoane, şi anume: P. Iaroslav de 38 de ani din judeţul Maramureş si M. Vasyl, de 27 de ani, din Ucraina. Cantitatea de ţigări, în valoare de peste 20.000 de euro, a fost ridicată în vederea confiscării şi depusă la camera de corpuri delicte din cadrul IJPF Maramureş. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la contrabandă, faptă prevazută şi pedepsită de art. 26 din Codul Penal raportat la art. 270, coroborat cu art. 274 din Legea 86/2006, privind Codul Vamal al României. Cercetările sunt continuate de către procurorul DIICOT – Biroul Teritorial Maramureş şi poliţiştii de frontieră maramureşeni delegaţi de către acesta, în vederea identificării tuturor persoanelor implicate şi luarea măsurilor ce se impun. Totodată, au fost informate şi autorităţile de frontieră din Ucraina, în vederea cercetării evenimentului în comun.Serviciul Presă şi Comunicare din cadrulInspectoratului General al Poliţiei de Frontieră


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut