Transportul public de persoane şi mărfuri, în atenţia poliţiştilor

În urma acţiunii pentru verificarea legalităţii transporturilor publice de mărfuri şi persoane care se desfăşoară în nouă judeţe din ţară, poliţiştii au aplicat, ieri, aproape 120 de sancţiuni contravenţionale. Acţiunea continuă şi în perioada următoare. Poliţiştii rutieri, sub coordonarea Direcţiei Rutiere din cadrul I.G.P.R., au continuat acţiunile pentru reducerea numărului accidentelor rutiere în care sunt implicate autovehicule destinate transportului public de persoane şi mărfuri.În cadrul acţiunii, care s-a desfăşurat în judeţele Brăila, Galaţi, Vaslui, Vrancea, Bacău, Neamţ, Iaşi, Suceava şi Botoşani, poliţiştii au verificat legalitatea transportului rutier public şi au controlat starea tehnică a vehiculelor rutiere.La acţiune au participat şi reprezentanţi ai Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier. La data de 16 decembrie, au fost verificate 499 de autovehicule, fiind aplicate 119 sancţiuni contravenţionale ca urmare a abaterilor constatate.Dintre acestea, 116 au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice (23 pentru viteză şi una pentru neacordare de prioritate).De asemenea, poliţiştii au aplicat o sancţiune contravenţională la O.U.G. nr 37/2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele şi perioadele de odihnă ale conducătorilor auto şi utilizarea aparatelor de înregistrare a activităţii acestora şi două la H.G. nr. 69/2012 privind transportul rutier. Acţiunea continuă până la data de 22 decembrie a.c..I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut